Filmările la serialul „Stăpânul Inelelor“ vor putea fi reluate în Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmările la serialul „Stăpânul Inelelor“, adaptare pentru televiziune după saga lui J.R.R. Tolkien, vor fi reluate în Noua Zeelandă, după ce Ministerul Afacerilor Externe, Inovării şi Muncii a acordat excepţii frontaliere unor echipe de filmare, în ciuda pandemiei de coronavirus, anunţă site-ul Deadline.

Această autorizare, de care a beneficiat deja cineastul James Cameron pentru următorul „Avatar“ şi Jane Campion pentru „The Power of the Dog“, vor profita alte cinci proiecte: „Stăpânul Inelelor“, dar şi trei producţii ale Netflix: „Cowboy Bepop“, „Sweet Tooth“ şi „Power Rangers Beast Morphers“. 

De asemenea, regizorul Peter Farrelly va putea lucra aici la „Greatest Beer Run Ever“ cu Viggo Mortensen, potrivit news.ro.

Prima parte a filmărilor la serialul „Stăpânul Inelelor“ a început la Auckland. În timp ce Amazon era pe punctul de a finaliza primele două episoade ale proiectului său, producţia a fost întreruptă la mijlocul lui martie, din cauza Covid-19. 

Amazon a anunţat în noiembrie 2011 că a achiziţionat drepturile de televiziune pentru „Stăpânul Inelelor“, saga fantastică a lui J.R.R. Tolkien, cu intenţia de a face un serial cu mai multe sezoane. 

Viitorul serial va urmări evenimentele care s-au petrecut înaintea celor din primul roman al lui J.R.R. Tolkien, „The Fellowship Of The Ring.“

În timp ce filmul original se axează pe războiul pentru distrugerea inelului, în serial această poveste nu va fi inclusă. 

Acţiunea plasată în Pământul de Mijloc va aduce în prim plan mai multe personaje emblematice ale trilogiei. 

Adaptarea cinematografică de Peter Jackson ale celor trei romane, cu Elijah Wood, Viggo Mortensen, Ian McKellen, Liv Tyler şi Orlando Bloom, a generat aproape trei miliarde de dolari la nivel mondial şi a câştigat 17 premii Oscar. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!