„Vă enervează Ilie Bolojan?” Nicusor Dan spune că nu regretă că l-a numit premier: „Nu am voie să mă enervez”

0
Publicat:

Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat despre relația cu premierul Ilie Bolojan. „Nu am am voie să mă enerveze, nu regret că l-am numit”, a spus șeful statului.

Ilie Bolojan și Nicușor Dan FOTO: Mediafax

„Când suntem în poziţia asta nu mai e loc de umori personale. Cred că trebuie să avem un echilibru şi un calcul pe termen mediu şi lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am luat. Dacă vorbim de TVA, mai mult decât atât, în momentul în care Guvernul a fost instalat, s-a instalat pe această promisiune după care a revenit şi în fine, ar fi fost dificil ca eu să revin când toată lumea se uita la noi şi cumva să blochez această...A fost parte din înţelegerea pe care am avut-o când s-a format guvernul (promisiunea că nu va creşte TVA - n.r). Apoi am avut o discuţie, pe nişte calcule, cu unele am fost, cu altele nu am fost de acord, dar Guvernul a spus numai aşa putem, spunând că are alte date faţă de cele pe care le avuseserăm când am avut înţelegerea”, a explicat Nicușor Dan, la Antena 3. 

Nicușor Dan a vorbit și relația pe care o are cu premierul Ilie Bolojan.

„Niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniați. Nu am voie să mă enerveze. Nu regret că l-am numit premier, am făcut ce am promis în campanie”, a precizat Nicușor Dan.

De asemenea, Nicușor Dan a spus și care sunt discuțiile pe care le are cu premierul Ilie Bolojan pentru ca rata sărăciei să nu crească. 

„Faptul că avem o rată a inflației care se va duce spre 10% înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puțin. Ignorarea deficitului însemna că piețele să nu mai împrumute România și inflația să fie și mai mare. Dacă ne uităm la categoriile defavorizate, să ne uităm la mijloace: există un pachet care să ajute persoanele vulnerabe, încercăm să păstrăm un echilibru, care nu e o fericire pentru marea majoritate a românilor”, a spus Nicușor Dan. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”