Video USR cere explicații privind bonusurile consistente acordate de ANRE, ASF și ANCOM. Noile organigrame și reducerile salariale, în dezbatere

0
Publicat:

Parlamentarii USR din Comisiile de buget-finanţe au anunțat că vor solicita marți explicații de la conducerile ANRE, ASF și ANCOM privind criteriile pe baza cărora au fost acordate prime și bonusuri în valoare de zeci de milioane de lei în ultimii ani.

Discuțiile vor avea loc marți, 28 octombrie, de la ora 9:30. FOTO: gov.ro

Discuțiile vor avea loc de la ora 9:30, în cadrul ședinței comisiilor reunite de buget-finanțe, unde cele trei instituții sunt obligate să prezinte noile organigrame și grile salariale.

Potrivit celor de la USR, ANRE, ASF și ANCOM trebuie să demonstreze cum vor aplica prevederile Legii 145/2025, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea. Legea prevede reducerea cu 10% a posturilor de specialitate, cu 30% a funcțiilor din structurile de suport, precum și diminuarea cu 30% a salariilor de bază sau indemnizațiilor.

„Este revoltător că, în timp ce România se afla în criză bugetară, instituţii precum ANCOM sau ASF şi-au acordat prime de milioane, în unele cazuri pentru aproape toţi angajaţii, fără nicio justificare transparentă. Voi cere explicaţii clare: care au fost criteriile de evaluare şi cum s-au acordat aceste prime”, a declarat deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru al Comisiei pentru buget-finanţe.

Acesta a precizat că vrea să se asigure că noile măsuri anunțate de instituții reprezintă o reformă reală, nu doar una „cosmetică”.

„Românii au dreptul să ştie cum se cheltuie banii publici. Instituţiile autonome nu pot fi ocolite de reguli, iar transparenţa nu e opţională”, a subliniat Drăgoescu.

Conform informațiilor obținute de USR prin interpelări parlamentare, ANCOM a acordat prime de 3,7 milioane de lei doar în anii 2022 și 2024, iar în 2024 632 din cei 669 de angajați au primit bonusuri „fără criterii clare”.

ASF a plătit 61 de milioane de lei în prime în ultimii patru ani: aproape 12 milioane de lei în 2020, 14 milioane în 2021, peste 17 milioane în 2022, 13 milioane în 2023 și 5 milioane în 2024.

USR amintește că, la propunerea sa, Guvernul a aprobat suspendarea acordării de bonusuri și prime la ANRE, ANCOM și ASF pentru următorii trei ani, începând cu 2025.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare