Avertismentul lui Traian Băsescu: „Dacă statele UE ar trece sub umbrela nucleară a Franței, asta ar însemna desființarea NATO”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu avertizează că propunerea Franței privind extinderea „umbrelei nucleare” asupra unor state europene reprezintă un risc major și ar putea duce la destrămarea NATO. Fostul președinte a explicat la TVR Info că nu pot coexista două sisteme de descurajare nucleară pentru aceleași teritorii.

Băsescu spune că România nu este pregătită să renunțe la NATO. FOTO FB Traian Băsescu

„În opinia mea este extrem de riscantă inițiativa. În primul rând, dacă statele NATO și Uniunii Europene s-ar constitui într-un grup care trece sub umbrela nucleară a Franței, asta ar însemna practic desființarea NATO. Pentru că nu pot exista două sisteme de protecție împotriva loviturilor nucleare sau de descurajare nucleară sub comanda a două structuri pentru aceleași spații pe care chipurile le-ar proteja”, a afirmat fostul președinte.

„Sunt două realități complet diferite”

Fostul președinte a subliniat că arsenalul nuclear francez nu este integrat în sistemul NATO și rămâne exclusiv la dispoziția președintelui Franței. „Nu poți fi simultan sub umbrela NATO și sub cea a Franței. Sunt două realități complet diferite”, a spus Băsescu, considerând „ridicol” ca un stat membru să se bazeze pe două sisteme paralele de apărare nucleară.

Traian Băsescu a pus sub semnul întrebării și capacitatea Franței de a oferi o descurajare credibilă, în condițiile în care Parisul dispune de aproximativ 280 de focoase nucleare, în timp ce Rusia are circa 4.500, iar China aproximativ 1.000.

„O astfel de soluție ar presupune costuri uriașe și, practic, ieșirea din NATO. România nu este pregătită să renunțe la alianța nord‑atlantică și nici să se distanțeze de Statele Unite”, a conchis fostul președinte.

Propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a extinde umbrela nucleară a Franței asupra statelor europene este analizată de țările vizate.

Ministrul de Externe Oana Țoiu a confirmat marți existența propunerii venite din partea guvernului francez, în cadrul declarațiilor oferite pentru agenția de presă Reuters. Oana Țoiu a precizat că participarea României la un astfel de sistem de protecție colectivă reprezintă o temă de o importanță majoră pentru siguranța națională, motiv pentru care subiectul va fi analizat cu maximă atenție de către autorități. Ministrul a subliniat că, având în vedere implicațiile strategice, o decizie în acest sens va fi luată în CSAT.  

Între timp, președintele Emmanuel Macron a anunțat intenția Franței de a-și crește numărul de focoase nucleare, opt state europene acceptând deja să participe la conceptul de „descurajare avansată”.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă