Surse. Reforma pensiilor speciale, adoptată de Guvern până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliția ar urma să rezolve problema reformei pensiilor speciale prin adoptarea, în Parlament, a unui proiect de lege, potrivit unor surse guvernamentale. Proiectul va fi aprobat de Executiv după Crăciun, însă nu va afecta și aleșii locali sau cei ai Legislativului. 

Protest împotriva pensiilor speciale în fața Palatului Victoria FOTO Arhivă Adevărul

Guvernul ar urma să aprobe un proiect de lege pentru rezolvarea situației reformei pensiilor speciale, însă, numai după Crăciun, au declarat surse guvernamentale pentru „Adevărul”, aleșii fiind plecați într-o vizită în Coreea de Sud în zilele următoare. 

Potrivit surselor citate, vârsta de pensionare va crește etapizat în următorii 10, în fiecare an cu câte șase luni. 

De asemenea, nu se va mai depăși salariul in plată în cazul celor care vor intra la pensie și nu va mai fi un calcul în baza ultimului salariu cu sporuri, ci fără sporuri și facută o medie a anilor, nefiind încă agreată perioada de refenrință pentru calcul.

Proiectul care va ajunge în dezbaterea parlamentarilor ar urma însă să nu aibă niciun efect asupra pensiilor speciale ale aleșilor locali și ale parlamentarilor. 

Fiind nevoit să vină cu o soluție până la finalul lui 2023, dat fiind că e și jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, un scenariu luat în calcul de membrii Coaliției prevedea inițial inclusiv varianta unei ordonanțe, potrivit unor surse politice

Plata pensiilor speciale pentru aleșii locali, amânată an de an 

De altfel, Guvernul a amânat pentru a-l patrulea an plata pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, stârnind o revoltă din partea șefului aleșilor de la comune.

Pensiile speciale au fost adoptate de Guvernul Dăncilă prin OUG, pentru că anterior fuseseră declarate de două ori neconstituționale, în condițiile în care CCR solicita să fie date asemenea venituri și la consilierii locali și județeni sau să nu fie date deloc.

Nici până în prezent proiectul de lege privind aprobarea OUG-ului pentru Codul Administrativ nu fost adoptat de forul decizional, Camera Deputaților, surse din Coaliție explicând pentru „Adevărul” că e ținut la comisii, pentru a nu putea fi atacat la CCR. Astfel, actualul premier, Nicolae Ciucă, e la a doua prorogare a pensiilor pentru aleșii locali, măsuri similare fiind luate de foștii premieri Ludovic Orban și Florin Cîțu.  

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari stagnează 

Coaliția nu reușpește însă să înainteze în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari. Între timp, numărul beneficiarilor crește de la o lună la alta. 

La nivelul Camerei Deputaților, potrivit unui răspuns furnizat ziarului „Adevărul”, numărul foștilor deputați care beneficiază de pensii speciale a ajuns la 578. Pe de altă parte, la precedentele date date de structurile de specialitate ale Camerei Deputaților, în luna septembrie, instituția semnala că în evidențele lor figurează 573 de persoane.

Și la Senat numărul lor este în creștere. Dacă în septembrie, datele oferite arătau că sunt în plată 247 de pensii speciale pentru foști senatori, ultimele date arată că numărul a ajuns la 251 de pensii speciale.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort