Stroe: Până când situația din Educație nu se va rezolva, nu se discută niciun fel de element politic

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că „nimeni nu își permite să se joace cu instabilitatea instituțională” și a precizat că nu se va discuta despre rotativă până când situația din Educație nu va fi rezolvată.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook

„Oricine înţelege că nu poţi să schimbi un guvern în mijlocul unei situaţii sociale. În condiţiile în care şcolile sunt închise, în condiţiile în care sunt purtate negocieri, cei trei preşedinţi ai coaliţiei de guvernământ au spus foarte clar că asumă cu responsabilitate rezolvarea acestei situaţii şi e foarte important că nimeni nu îşi permite să se joace cu instabilitatea instituţională, iar pentru noi cel mai important acesta”, a declarat Ionuț Stroe la Euronews, potrivit News.ro.

Liberalul a subliniat că premierul va purta zilnic negocieri cu sindicatele din învățământ și va rezolva criza din învățământ.

„Nu ne grăbim în momentul de faţă la nicio rotativă, partidul este, în mod evident, angajat, ca şi premierul, în a asigura o guvernare funcţională, restul e în plan secund. Apropo de aşteptarea publică, nu trebuie să fie impusă ideea de a face rotativa la un punct sau la o dată fixă. Dacă nu ar fi fost probleme, poate am fi putut să o facem, dar din moment ce românii au chestiuni care ard pe agenda publică, din moment ce situaţia o impune să continuăm guvernarea”, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.

Ionuț Stroe consideră că greva profesorilor se va termina până la finalul sesiunii parlamentare, precizând că România a mai trecut prin perioade dificile: „Cred că aceeaşi abordare trebuie să o avem şi astăzi, în privinţa Educaţiei, un premier responsabil şi un guvern funcţional care în decursul următoarelor zile, hai să zic 2-3 săptămâni, să poarte aceste negocieri şi să ia măsurile pentru deblocarea situaţiei. Luaţi acest gest al amânării rotaţiei premierilor ca pe o dovadă incontestabilă că suntem ancoraţi în zona responsabilităţii şi că premierul poate fi văzut ca garant al stabilităţii şi al negocierilor care vor urma şi vor avea rezultate concrete”.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat, într-o conferință de presă, unde i-a avut alături pe Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, că va fi amânată rocada premierilor până când sunt rezolvate problemele, cea mai mare fiind cea legată de greva generală din educație.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete