Situația numărului de alegători pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025. Câte persoane au dreptul de vot interzis

0
Publicat:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului, sâmbătă seara, situația numărului de alegători pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.

Duminică au loc alegeri locale parțiale. FOTO: Mediafax

„Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este 2.193.680 de cetățeni. Numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale complementare este de 24.988 de cetățeni ai Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrăr”, se arată în comunicatul AEP .

Potrivit Autorității electorale permanente, numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 21.393 decetățeni.  

„Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători din listele electorale permanente pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural). Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători din listele electorale permanente pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025, aferent fiecărei localități”, se mai arată în comunicat.

AEP precizează că Registrul electoral a fost actualizat atât prin importuri de date de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și de la Direcția Generală de Pașapoarte, cât și prin radieri efectuate de persoanele autorizate din cadrul primăriilor.

Potrivit Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Unde au loc alegeri locale duminică, 7 decembrie

Alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025, sunt organizate pentru ocuparea funcției de primar general al municipiului București, a funcției de președinte al Consiliului Județean Buzău și a unor funcții de primar din 12 localități din țară.

Mandatele atribuite și validate în urma scrutinului din data de 7 decembrie 2025 vor fi exercitate până la următoarele alegeri locale generale.

 Votarea începe la ora 7

Votarea în cele 1.771 de secții de votare organizate pentru acest scrutin începe duminică, 7 decembrie 2025, ora 07:00 și se încheie la ora 21:00. 

„Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea secțiilor de votare, prin afișarea pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu și gen”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.  

Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.

Informații suplimentare despre procesul electoral pot fi consultate pe pagina web a Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro, și pe paginile de social media ale instituției.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei