Semnalele reuniunii de top din Republica Moldova. Concluziile lui Iohannis

0
Publicat:

Președintele României a subliniat că reuniunea liderilor de top din Europa, care are loc în Republica Moldova, e importantă atât pentru Chișinău, pentru Ucraina, dar și pentru întreaga Europa de Est și spațiul din jurul Mării Negre.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

A fost o reuniune la care s-au discutat multiple teme de actualitate stringentă pentru continentul nostru, începând cu impactul războiului din Ucraina asupra noastră, a tuturor statelor europene, dar și a lumii în ansamblu, și terminând cu aspecte concrete de interes pentru toți participanții, precum cele legate de consolidarea rezilienței, securitatea energetică și aspectele legate de conectivitate. Din punctul nostru de vedere, al României, dincolo de subiectele sectoriale, un obiectiv principal al reuniunii a fost lansarea mai multor semnale politice clare. Acest obiectiv a fost atins, aș zice, de o manieră categorică”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.

Un prim semnal a fost cel privind importanța Republicii Moldova pentru întregul continent european și privind sprijinul pe care acest stat îl primește pentru asigurarea securității și stabilității sale, precum și pentru aderarea la Uniunea Europeană. Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor cărora trebuie să le facă față. România îi este alături, așa cum am arătat, prin fapte concrete, cu fiecare ocazie și acest lucru l-am spus și în deschiderea Summitului când am luat cuvântul, Moldova nu este singură. Și, așa cum s-a arătat aici, practic în unanimitate, și celelalte state europene îi sunt alături. Sunt convins că sprijinul statelor democratice va continua pentru Republica Moldova, pentru Ucraina și pentru regiune, creșterea securității, a rezilienței însemnând creșterea securității și a rezilienței pentru noi toți, inclusiv pentru România și pentru români.”, a completat liderul de la Palatul Cotroceni.

Solidaritatea cu Ucraina: Ajutor până când învinge

Un al doilea semnal, de asemenea de importanță crucială, a fost reiterarea, după primul Summit al Comunității, cel de la Praga, a sprijinului pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean, în lupta lor pentru a câștiga războiul de agresiune declanșat de Rusia.  Un sprijin care, așa cum am mai spus, va fi acordat atât timp cât este necesar, pentru a ajuta Ucraina să-și asigure independența, suveranitatea și integritatea teritorială”, a mai punctat șeful statului. 

Un al treilea semnal a fost adresat regiunii în ansamblul său. Europa de Est și regiunea extinsă a Mării Negre sunt regiuni a căror importanță strategică a devenit în ultima vreme evidentă pentru tot mapamondul. Iar discuțiile noastre de astăzi confirmă atenția care este acordată regiunii, la nivelul pe care, trebuie să o spun așa, îl merită. În plus, așa cum a rezultat și din dezbaterile din paneluri, ne bucură că domeniul rezilienței, pe care România îl pune de mai mulți ani în centrul acțiunilor sale de politică externă, a fost practic confirmat în dezbateri ca având relevanță strategică. Și din acest punct de vedere putem spune că Summitul a fost un succes”, a mai completat președintele României. 

Privim cu încredere către viitor, către Summitul Comunității pe care Spania îl va găzdui în toamnă, pentru a vedea cum avansează procesele care au fost declanșate acum cu ocazia acestui Summit din Moldova”, a conchis liderul de la Palatul Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată