Rupturile din POT și SOS împiedică demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan: câte semnături au, de fapt, suveraniștii
0Demersul AUR pentru strângerea de semnături, în vederea declanșării procedurilor pentru suspendarea și demiterea președintelui, nu pare să aibă succes. POT pune condiții, iar opoziția suveraniștilor dispune chiar de mai puține voturi decât era de așteptat.
De cel puțin 155 de semnături ar avea nevoie suveraniștii pentru declanșarea procedurilor de demitere a președintelui Nicușor Dan. Demersul a fost anunțat atât de partidul AUR, cât și de grupul Pace - Întâi România de la Senat.
Strângerea semnăturilor pune însă probleme, chiar dacă, teoretic, partidele suveraniste, de opoziție, au în Parlament o treime din mandate.
Anunțul AUR
Deputatul AUR Ștefan Avrămuță a precizat, marți, 23 decembrie, într-o conferință de presă, că momentan opoziția dispune de 120 de semnături, număr care ar putea crește la circa 140 în perioada următoare.
„Vom continua discuțiile cu privire la demersul de suspendare. Vom avea întâlniri în continuare. La început de februarie, cel mai probabil, vom putea ști exact pe câte semnături ne bazăm”, a explicat Avrămuță.
Potrivit precizărilor făcute de partidul AUR, există deschidere pentru negocieri. Problemele vin însă pe fondul rupturilor din SOS România și POT:
„Ne este greu la ora actuală să strângem toate mandatele pe care suveraniştii le-au primit din partea românilor, având în vedere ruptura din Parlament din cadrul partidelor SOS şi POT. În acest moment ne bazăm pe aproximativ 120 de semnături, putând ajunge la aproximativ 140. Până în februarie, pe baza discuţiilor pe care le vom avea, putem să strângem cele 155 de semnături. În perioada următoare vom încerca să o convingem inclusiv pe doamna Gavrilă să semneze alături de noi acest demers, dar şi pe alţii parlamentari din arcul guvernamentar”.
Cum arată cifrele
Anterior, șefa POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat că membrii formațiunii pe care o conduce nu vor semna această inițiativă. „Circulă o solicitare venită de la PACE pentru suspendarea lui Nicușor Dan. Nu o semnăm, cât timp domnul Georgescu nu este lăsat să candideze. Se încearcă înlocuirea lui Nicușor Dan cu Ilie Bolojan”, a anunțat Gavrilă.
Partidul POT și SOS România a pierdut grupurile de la Senat. Cu tot cu neafiliați, adică membrii plecați din cele trei partide, suveraniștii au în Senat 46 de semnături, iar în Camera Deputaților 107 semnături.
În prezent, în Parlament sunt 133 de senatori în total și 329 de deputați, adică 462 de parlamentari.
Ce prevede procedura
Potrivit Constituției, „propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui”.
Ulterior, „preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”, iar șeful statului „poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.
„Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”, mai prevede Constituția.