Reprezentanții SIE, prezenți la comisia parlamentară de resort pe tema conflictului din Ucraina

0
Publicat:

Securitatea României în contextul conflictului din Ucraina reprezintă un obiectiv prioritar pentru Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE, context în care reprezentanţii Serviciului de Informaţii Externe au fost prezenţi pentru o informare, a precizat miercuri preşedintele comisiei.

„Războiul din Ucraina a reprezentat şi reprezintă o sursă de instabilitate la nivel regional, şi nu numai, monitorizarea conflictului de către toate structurile implicate în asigurarea securităţii naţionale, incluzând aici şi Serviciul de Informaţii Externe, fiind absolut necesară. Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE este la curent, în timp real, cu toate evaluările de securitate. De la începutul crizei am avut un flux permanent de schimb de informaţii cu Serviciul de Informaţii Externe, primind răspunsuri prompte la solicitările noastre", se precizează într-un comunicat de presă al comisiei, semnat de preşedintele acesteia, Mihai Weber.

Astfel, luând în considerare situaţia recentă a conflictului, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE, prin preşedintele acesteia, Mihai Weber, a solicitat o întrevedere astăzi, 7 septembrie 2022, cu reprezentanţii Serviciului de Informaţii Externe, pentru o informare privind ultimele evoluţii din Ucraina şi posibilele scenarii viitoare.

„Din discuţiile purtate a reieşit că nu există, pentru România, la momentul actual, motive de îngrijorare, instituţiile cu atribuţii în domeniu aplicând, la nivel interinstituţional, toate măsurile necesare pentru a gestiona în mod adecvat efectele acestei situaţii. De asemenea, garanţiile de securitate pe care ni le dau calitatea de membru al celei mai puternice alianţe militare - NATO şi calitatea de membru al UE, reprezintă atuuri ale României, pe care aceasta nu le-a mai avut niciodată în situaţii similare", a precizat Mihai Weber. 

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie