Președintele Nicușor Dan a sesizat CCR în legătură cu legea care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile: o ingerință disproporționată în viața privată

0
Publicat:

Președintele României a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile, pentru că prevede păstrarea tuturor datelor medicale și a celor cu caracter personal, fără recunoașterea dreptului de a solicita ștergerea acestora.

Nicușor Dan, președintele României FOTO: Administrația Prezidențială

Șeful statului susține că legea prevede păstrarea tuturor datelor medicale și a celor cu caracter personal, inclusiv a diagnosticelor și a istoricului complet al bolilor, pentru întreaga viață a persoanei și încă cel puțin 180 zile apoi, „fără recunoașterea dreptului de a solicita ștergerea acestora, chiar și în cazul în care nu există niciun risc de transmitere a bolii”.

Nicușor Dan arată că aceasta reprezintă o ingerință disproporționată în viața privată, contrară articolului 26 din Constituție.

„Am sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea de aprobare a ordonanței de urgență care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile.

Legea prevede păstrarea tuturor datelor medicale și a celor cu caracter personal, inclusiv a diagnosticelor și a istoricului complet al bolilor, pentru întreaga viață a persoanei și încă cel puțin 180 zile apoi, fără recunoașterea dreptului de a solicita ștergerea acestora, chiar și în cazul în care nu există niciun risc de transmitere a bolii.

Aceasta reprezintă o ingerință disproporționată în viața privată, contrară art. 26 din Constituție.

Totodată, atunci când statul gestionează date sensibile, trebuie să existe reguli clare, precise, garanții împotriva abuzurilor și sancțiuni ferme pentru încălcarea confidențialității.

Jurisprudența europeană stabilește astfel de standarde, însă legea sesizată la CCR folosește termeni neclari, nu distinge între cei care au obligația de raportare și cei care pot accesa datele și lasă probleme esențiale în seama unor acte administrative secundare.

Aplicațiile digitale din domeniul sănătății sunt importante pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile. Dar ele trebuie să funcționeze în cadrul limitelor constituționale și să garanteze o protecție adecvată a vieții private și a demnității umane”, a scris președintele pe rețeaua X.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete