Premierul, intransigent în privința reformelor pensiilor speciale și administrației publice. „Aceste pachete sunt obligatoriu de adoptat”

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a reafirmat că pachetele pensiilor magistraților și administrației publice au atât efecte asupra încasării veniturilor la buget, cât și efecte de echitate socială, asigurând un minim de justiție socială.

Ilie Bolojan, premierul României FOTO: Inquam photos

Premierul Bolojan a reiterat joi seara faptul că pachetele de reformă blocate deocamdată la nivel de Coaliție de guvernare reprezintă o necesitate.

”Dacă vrem ca anul viitor să ne încadrăm într-o țintă bugetară care să se apropie de 6% pentru a recâștiga încrederea, trebuie să ne reducem dobânzile la care ne împrumutăm. Dacă nu reușim să scădem aceste dobânzi, gândiți-vă că vom plăti dobânzi care se vor ridica la aproximativ 60 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă un procent semnificativ din PIB. Practic, aproape jumătate din deficitul nostru este cauzat doar de costul dobânzilor. Este un buget enorm pe care trebuie să-l gestionăm pentru a reduce aceste dobânzi. Trebuie să dăm senzația, dar mai ales să demonstrăm, că suntem o țară bine administrată, că nu risipim banii pe care îi încasăm. Aceste pachete sunt obligatorii de adoptat. Și sper că până la sfârșitul acestei luni vom rezolva aceste pachete, în sensul în care reforma administrației publice locale și centrale este o necesitate”, potrivit premierului Bolojan.

Bolojan spune că aceste decizii nu vor mai întârzia mult, iar săptămâna viitoare ar putea fi deblocate la nivel de Coaliție.

”Am avansat în această perioadă, deși discuțiile s-au lungit. Adevărul este că restructurările nu sunt niciodată ușor de realizat, indiferent de scară. Totuși, sper că în perioada următoare vom ajunge la o soluție și că, înainte de aprobarea bugetului, vom adopta pachetul de reformă a administrației. Dacă nu adoptăm acest pachet, bugetul nu va putea fi construit pe o bază sănătoasă pentru anul viitor, pentru că el se bazează pe legile aflate în vigoare. Nu ne mai putem permite să finanțăm cheltuieli care nu se justifică nici în administrația centrală, nici în administrația locală. 

La fel este și cu cele două proiecte care sunt blocate acum prin deciziile Curții Constituționale. Este vorba de un pachet fiscal, unde înțeleg că două dintre articole au fost declarate neconstituționale. Vom aștepta motivarea deciziei și sperăm ca în zilele următoare să o primim, astfel încât atât pachetul fiscal, cât și cel referitor la magistrați să poată fi modificate și adoptate. Aceste pachete au atât efecte asupra încasării veniturilor la buget, cât și efecte de echitate socială, asigurând un minim de justiție socială

 Din punctul meu de vedere, pachetul pentru administrație nu poate fi trecut decât prin angajarea răspunderii Guvernului, deoarece este un pachet complex cu multe propuneri care, dacă nu rămân într-o formă coerentă, vor afecta reforma în administrație. Acesta nu presupune doar reduceri de personal, ci multe alte măsuri, inclusiv creșterea capacității administrației, pentru a transforma aceasta într-una eficientă în serviciul cetățeanului. În ceea ce privește pachetul referitor la magistrați, vom lua o decizie într-o săptămână, maxim două, privind modul în care va trece, dar este o necesitate și trebuie să o facem”, a menționat primul ministru.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online