PNL, pe un butoi cu pulbere. Factorul declanșator, conflictul Rareș Bogdan - Aurescu

0
Publicat:

Afirmația lui Rareș Bogdan că ministrul de Externe, un tehnocrat susținut de PNL, ar trebui să fie demis aprinde spiritele în interiorul formațiunii, părerile fiind împărțite. Toți liderii partidului așteaptă poziționarea lui Nicolae Ciucă, prins acum la mijloc.

Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu s-au contrat în spațiul public FOTO Mediafax/EPA-EFE

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a afirmat că l-ar remania pe Bogdan Aurescu de la Externe, dacă ar fi șeful acestuia, într-un interviu pentru Prima News, în care a mai punctat că ar da afară alți „câțiva miniștri”, printre care și Petre Daea (Agricultură), pe care îl consideră mai bun pentru a conduce un „târg”. În ceea ce îl privește pe Aurescu, printre motivele invocate de Rareș Bogdan a fost faptul că ministrul nu ar fi suficient de activ diplomatic, pentru a urmări interesele României pe dosarele importante. De asemenea, inclusiv gestionarea dosarului Schengen a fost una greșită, potrivit liderului europutaților români. Nu în ultimul rând, Rareș Bogdan, care este și vicepreședinte PNL, a punctat că nu neapărat partidul l-a pus ministru pe Aurescu, ci „statul”, fără a detalia ce înseamnă acest lucru.

Replica lui Bogdan Aurescu a fost una dură, fiind invocat comportamentul din trecut al eurodeputatului. „Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan. Vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac. E exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”, a fost precizarea demnitarului pentru „Adevărul”.

Contactat de „Adevărul” pentru o poziție oficială a partidului, purtătorul de cuvânt de al PNL, Ionuț Stroe, a subliniat că nu comentează disputa celor doi. Și Alina Gorghiu, șefa interimară a Senatului, a menționat că o discuție de această natură trebuie să aibă loc în interiorul partidului, nu în platourile de televiziune, iar evaluarea lui Aurescu este atributul lui Nicolae Ciucă.

Lista de reproșuri

O poziționare clară în disputa între liderul eurodeputaților PNL și ministrul Afacerilor Externe a avut deputatul Pavel Popescu, vicepreședinte PNL și lider al organizației Sector 4. Popescu a prezentat mai multe motive pentru care Aurescu ar trebui remaniat, fiind invocate poziționările „absolut aberante ale MAE: Schengen, Ucraina, Viza Waiver, jocul pe scena UE, o poziționare mai asumată pe Rusia, China, Iran și alte spețe, o altă abordare mai curajoasă pe parteneriatul strategic cu SUA”.

Liderul PNL Sector 4 a pus degetul și pe marea problemă din punct de vedere politic: „Politic vorbind, gestul absolut absurd al domnului Aurescu la adresa prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, liderul grupului europarlamentarilor români PPE, pe care îl acuză de discurs rusofil, este un atac la adresa Partidului Național Liberal. Nu ar fi primul, ne-am obișnuit deja cu atitudinea extrem de arogantă și invincibilă a domnului Aurescu în fața oricăror contestatari ai săi, indiferent de poziția pe care o au în statul român”.

Istoricul tensiunilor

Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că primul moment în care Aurescu i-a nemulțumit foarte tare pe unii liberali a fost un interviu dat la jumătatea lunii decembrie, în care a pasat responsabilitatea privind eșecul intrării în Schengen pe umerii lui Lucian Bode, ministru de Interne, și a vorbit de forțarea subiectului de alți lideri PNL. „Din acel moment, Lucian Bode, Rareș Bogdan și alți oameni din conducere nu l-au mai privit cu ochi buni. Și au mai fost nemulțumiri în discuții interne, de la Alin Nica (n.r.- șef PNL Timiș), Robert Sighiartău (n.r.-vicepreședinte al PNL pe Externe) sau Pavel Popescu”, susține un liberal din conducerea partidului.

Pe de altă parte, alte surse politice pun răbufnirea lui Rareș Bogdan pe seama faptului că nu ar fi pe lista de miniștri la rotativa guvernamentală din luna mai și s-ar putea să nu mai prindă lista la viitoarele europarlamentare, din 2024, deși în 2019 prim-vicepreședintele a fost plasat pe locul I, pentru a trage partidul prin notorietatea sa. Acum toți ochii din partid sunt pe Nicolae Ciucă, așteptat să calmeze spiritele în PNL, fiind prins între susținerea unui om cu relații bune cu Klaus Iohannis (Bogdan Aurescu îl însoțește pe președinte în numeroase vizite externe) și partid.  

PSD, între a sta deoparte și a trece la atac

Și în PSD opiniile sunt împărțite. „Remanierea nu este de competența domnului Rareș Bogdan. Conform Constituției, este a prim-ministrului. Domnia sa a făcut multe afirmații cu ocazia interviului, care au stârnit reacții dure din partea colegilor (exemplu, reacția ministrului Aurescu). Despre domnul ministru Petre Daea vorbește activitatea sa. Spre exemplu, valoarea fondurilor europene atrase în România. Au venit la timp, chiar mai devreme și într-o sumă mai mare”, a afirmat, pentru „Adevărul”, Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD.

Nu la fel vede situația colegul său Gabriel Zetea, vicepreședinte al partidului. „E de netolerat reacția ministrului. Dumnealui e un demnitar numit, nu ales”, a punctat Gabriel Zetea, într-o intervenție la Antena 3. „Să înțeleagă că atât timp cât face o astfel de acuzație (n.r. – de discurs asemănător cu Sputnik a unui eurodeputat român), această declarație poate fi preluată de mediile internaționale și să arunce o umbră asupra României”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani