Noile măsuri fiscale. Pe ce propuneri au bătut palma PSD și PNL | SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele Coaliției s-au înțeles pe mai multe măsuri privind noul pachet de austeritate, printre acestea fiind reducerea cheltuielilor în instituțiile publice, dar și desființarea posturilor neocupate la stat, susțin surse din rândul Puterii.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii Coaliției FOTO Mediafax

Surse din Coaliție au precizat că propunerea înaintată de Nicolae Ciucă, adică reducerea cheltuielilor în instituțiile publice, a fost agreată de liderii Puterii. Acum rămâne ca specialiștii să vină cu date referitoare la ce cheltuieli ar putea să renunțe fiecare instituție din zona Executivului în parte. 

Nu e exclusă nici varianta ca să le fie cerute și instituțiilor subordonate Parlamentului să facă economie. De altfel, de curând, liderii Coaliției au avut grijă să-i salveze pe acei șefi din aceste instituții care ar fi fost afectați de interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat.

O altă măsură agreată la nivel de Coaliție este tăierea a circa 200.000 de posturi de la stat, care în prezent sunt neocupate. Nu e făcută nicio economie în mod practic, dar e are loc tăierea din pretențiile instituțiile să le fie acordați mai mulți bani, în cazul în care ar vrea să facă angajări.

O a treia măsură pe care există în consens la nivel de Coaliție este rămânerea la două cote de TVA: de 9% și 19%. Așadar, dispare cota de 5%. 

Un posibil consens e posibil să fie plata CASS pentru voucherele de vacanță, ceea ce ar mai duce la economii de peste 1 miliard de lei la bugetul de stat. O grupare din PNL dorea eliminarea acestor vouchere, după ce anterior liberalii voiau vouchere și la privat.

Ce se întâmplă cu ținta de deficit excesiv

Întrebat, luni, de unde va reuși guvernul să facă rost de bani pentru a se încadra în ținta de deficit și pentru a nu pierde fondurile europene, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că fiecare dintre măsurile luate în vedere poate reprezenta o sursă de venit.

Cota de 10%, care este cea mai mică din UE și pentru care PNL s-a luptat să supraviețuiască nu poate să meargă pe termen lung cu peste 70 de facilități fiscale care sunt. O țintă de deficit până în 5% cu un plan de măsuri fiscale și un plan robust pe partea de cheltuieli ne-ar pune la adăpost de riscul cel mai mare pe care îl avem, de suspendare a fondurilor europene”, a spus Marcel Boloș.

Sunt mai multe etape de discuție pe care le avem pe zona de cheltuieli, pe zona de combatere a evaziunii fiscale, pe zona de facilități fiscale, pe zona de valorificare a resurselor statului”, a declarat ministrul, care a adăugat că este exclus ca deficitul să depășească 5% din PIB, în condițiile în care în buget este prevăzută o țintă de 4,4%.

Surse de la vârful PNL vorbesc de menținerea deficitului la 4,9% la finalul anului, lucru acceptat și de Comisia Europeană, dar doar angajamentul că sunt făcute economii la bugetul de stat prin diferite măsuri.

În schimb, la nivelul PSD e văzută cu greu menținerea deficitului sub 5% din PIB, considerând că ținta mai realistă e de 5,3% din PIB.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”