Video Nicușor Dan, din Finlanda: „E foarte greu să explic unui străin că avem patru partide în coaliție și toate se atacă între ele și niciunul nu spune un cuvânt despre opoziție”
0Președintele Nicușor Dan a făcut marți declarații după Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est și s-a referit și la ce s-a întâmplat la moțiunea simplă împotriva ministrului Diana Buzoianu.
Șeful statului a fost întrebat marți cum crede că va mai putea funcționa Coaliția de guvernare după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrului USR Diana Buzoianu.
”E foarte greu să explic unui străin că avem patru partide în coaliție și toate se atacă între ele și niciunul nu spune un cuvânt despre opoziție. Pentru mine e foarte greu de înțeles. Nu cred că e util ca un partid să voteze o moțiune împotriva unui ministru din alt partid care e membru în coaliție.
Pentru moment, această coaliție funcționează și dă un semnal și pentru parteneri pe zona de securitate, de economie, că au cu cine discuta în România. Evident că în calitate de cetățean mi-ar plăcea să aud mai puțin zgomot de fond, dar una peste alta mergem înainte”, a spus Nicușor Dan.
Moțiunea simplă iniţiată de AUR intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” a trecut la Senat, 74 de voturi „pentru”.
Moțiunea a trecut cu sprijinul parlamentarilor PSD, care au votat pentru.
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a justificat marți, 16 decembrie, votul de luni al social-democraților pentru moțiunea simplă împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu, în ciuda acordului politic încheiat de partidele aflate la guvernare.
„În Senat, ieri, a fost un vot împotriva managementului catastrofal al doamnei ministru, iar faptul că suntem parte într-o coaliție nu ne face să fim niște copii puși într-un colț și de fiecare dată când există un management prost, pe noi nu ne încurcă anumite lucruri și vom semnala aceste derapaje la timp. Atât timp cât sunt în continuare oameni din trei județe fără apă și nu răspunde nimeni, să știți că sunt parte sau nu, sau e PSD o parte sau nu a unei coaliții, în primul rând, trebuie să răspundem față de oamenii aceia dincolo de anumite hârtii. Da, noi, ieri, am amendat acest management catastrofal”, a declarat Sorin Grindeanu.