Nicușor Dan, declarații relaxate în avion spre Paris: „Eu tot timpul mănânc ciolan cu fasole de Crăciun”. Cum a petrecut de sărbători

0
Publicat:

Președintele României participă la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Coaliției de Voință, organizată la Paris și găzduită de Palatul Élysée. Nicușor Dan a călătorit cu un avion militar de tip Spartan, unde a vorbit relaxat cu jurnaliștii care l-au însoțit.

Întrebat de reporteri despre modul în care a petrecut sărbătorile de iarnă, Nicușor Dan a spus că a petrecut Crăciunul în zona Făgărașului, de unde provin părinții săi, respectând tradițiile locale.

„Tata este din Făgăraș, mama din Ileni, care este la zece kilometri de Făgăraș și am fost cu colindul și într-o parte și în alta, vreo două zile. Moș Crăciun ne-a găsit la una dintre locații. După aceea am fost undeva la munte”, a răspuns președintele.

Șeful statului a dezvăluit și ce cadouri a primit de Crăciun, dar și ce mâncare nu lipsește de pe masa sa în fiecare an.

Nicușor Dan a transmis și un mesaj referitor la direcția în care își dorește să meargă România.

„Aș vrea să-mi aducă (n.r. anul 2026) o schimbare graduală, subliniez, în România. Suntem într-un context internațional dificil și nu este momentul de revoluții și destabilizare în România”, a declarat președintele României.

„Moș Crăciun mi-a adus mănuși și șosete”, a spus acesta, râzând. „Eu tot timpul mănânc ciolan cu fasole de Crăciun, dulce nu prea mânânc pentru că încerc să mă mențin.”

În ceea ce privește Revelionul, Nicușor Dan a recunoscut că a stat treaz până târziu, lucru care i-a afectat programul de somn.

„De Revelion am stat până la ora trei dimineața și asta mi-a perturbat somnul până în ziua de astăzi. Am fost cu mai mulți colegi și copii, iar cei mici au tras de noi să mai stăm”, a mai spus președintele râzând.

Recent, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a dezvăluit într-o emisiune televizată că fasolea cu ciolan este mâncarea preferată a șefului statului. Ea a precizat că președintele nu este deloc pretențios când vine vorba de mâncare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani