Ministerul Muncii: Încă 40 de centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice vor fi finanţate prin PNRR

0
Publicat:

Ministerul Muncii a anunţat, marţi, că încă 40 de centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice vor fi finanţate prin PNRR cu aproximativ 21 de milioane de euro, pentru dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială. 

Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii FOTO Inquam Photos

Încă 40 de centre de zi cu componenta de #îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități și persoane vârstnice vor fi finanțate prin #PNRR cu 104.127.264 de lei (aproximativ 21 de milioane €) pentru dezvoltarea serviciilor de asistență socială. Noile proiecte vor duce la îmbunătățirea calității vieții pentru încă 5.600 de beneficiari.

Ca urmare a accesării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (#MMSS) a axelor de finanțare prin PNRR, în total, sunt finanțate 105 centre de zi cu componenta de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități, cu o valoare totală de 50.150.000 de euro, și 71 de centre de zi cu componentă de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, cu o valoare totală de 86.000.000 euro. Astfel, numărul total de beneficiari sprijiniți prin aceste măsuri depășește 11.000 de persoane”, a anunțat Ministerul Muncii într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Evenimentul de semnare a contractelor a avut loc la sediul Guvernului României unde au fost prezenți reprezentanții comunităților locale admise în cadrul apelurilor de proiecte.

Ce înseamnă investițiile

Proiectele au ca obiectiv construirea unor spaţii de servicii de asistenţă şi recuperare, precum şi renovarea şi reabilitarea unora existente. Investiţii vor duce la sporirea accesului persoanelor vulnerabile, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi şi persoanelor în vârstă, la servicii sociale de calitate”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Potrivit sursei citate, beneficiarii eligibili sunt furnizorii publici de servicii sociale, iar în cadrul apelurilor de proiecte au fost încurajate parteneriatele cu furnizorii privați, iar scopul întregului demers este îmbunătățirea calității vieții și incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și a vârstnicilor, parte importantă a reformei serviciilor de asistență socială pe care Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a inițiat-o.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), în calitate de coordonator de reformă și/sau investiții și de beneficiar al reformelor/investițiilor în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, are responsabilitatea gestionarii a trei apeluri de proiecte aferente componentei C13 - Reforme sociale, specifice Investiției 2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, țintele 395 și 396 și pentru care a redeschis apelurile, respectiv Investiției 4 - Dezvoltarea unei rețele de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoane vârstnice, ținta 400”, a conchis Ministerul Muncii.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie