Liviu Dragnea: PSD va vota pentru cererile DNA în cazurile Şova şi Oltean. Mie îmi face rău fizic să decid destinul unui om

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea. FOTO Eduard Enea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani“ de la ProTV, că social-democraţii vor vota în favoarea solicitărilor DNA de arestare preventivă a lui Dan Şova, Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, precizând, de asemenea, că doreşte eliminarea din Constituţie a imunităţii, fiindcă astfel de cazuri îi fac „un rău fizic“.

Întrebat despre poziţia PSD în cazul lui Dan Şova, Liviu Dragnea a afirmat că decizia partidului este să voteze în favoarea solicitărilor justiţiei în toate cazurile. „Politic am stabilit, susţinem aceste cereri“, a spus Dragnea în cadrul emisiunii de la ProTV care a punctat că aceeaşi atitudine va fi şi în cazurile lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu. 

Preşedintele social-democrat a precizat că doreşte eliminarea din Constituţie a imunităţii parlamentarilor, pentru a scăpa de o povară pe aleşii care trebuie să via decizii precum cele din cazul Şova sau Oltean. 

„Dacă vom reuşi până la urmă să votăm, aprobăm, modificarea Constituţiei, o să insist să scoatem imunitatea parlamentară de acolo. (...) Mie personal nu mi-e bine, îmi face rău fizic, să decid eu, care nu sunt judecător - un judecător este pregătit mental, juridic şi profesional să împartă dreptatea, un parlamentar nu - destinul unui om“, a mai spus preşedintele PSD. 

Biroul Permanent al Camerei deputaţilor a decis, vineri, sesizarea Comisiei juridice pentru a analiza solicitările DNA privind arestarea preventivă a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, votul în plen urmând să aibă loc abia pe 9 decembrie. Totodată, Senatul ar urma să se pronunţe joi, 3 decembrie, asupra imunităţi senatorului PSD Dan Şova, pentru care DNA a cerut încuviinţarea reşinerii şi arestării preventive într-un nou dosar de corupţie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €