Liderul unui partid din coaliție: „Nu mai am așteptări să se țină de cuvânt partenerii de la PSD”
0Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, 27 martie, că nu mai are așteptări ca PSD să-și respecte angajamentele față de partenerii de coaliție, în special față de USR. „Ce mi-e greu însă să înțeleg e cum pot să-și inducă în eroare propriii alegători în halul ăsta”, a transmis Fritz, referindu-se la intenția PSD de a vota pentru a doua oară o moțiune împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.
„Ieri, nici nu a apucat să termine Sorin Grindeanu să ne transmită din Bruxelles că PSD «exclude orice variantă de colaborare» cu AUR, că în România, colegii lui PSD din Parlament anunțau că vor vota moțiunea inițiată de extremiști. A doua oară. Încălcând din nou protocolul de coaliție”, a scris Fritz pe Facebook.
Liderul USR a adăugat că parlamentarii PSD „sunt deranjați la maximum de curajul ministrei USR Diana Buzoianu”. „Nu mai am așteptări să se țină de cuvânt partenerii de la PSD, nu față de USR oricum. Ce mi-e greu însă să înțeleg e cum pot să-și inducă în eroare propriii alegători în halul ăsta. Când în mod constant zici una și faci alta, chiar nu începe să zgârie un pic la ureche?”, a completat Fritz.
Motivele moțiunii împotriva ministrului Buzoianu
Grupul PACE – Întâi România a anunțat miercuri depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Mediului, acuzând-o că „a devenit o fortăreață a blocajului” și că blochează prin avize de mediu numeroase proiecte. Parlamentarii au mai amintit de „eșecul criminal de management în criza apei din Prahova și Dâmbovița” și de „dezastrul gropilor de gunoi și rușinea Europei”.
Dominic Fritz a subliniat de atunci că Diana Buzoianu „deranjează pentru că face curățenie”.
Moțiunea urmează să fie dezbătută și votată luni, în plenul Senatului.