Iohannis, după întâlnirea cu șeful NATO: Ucraina și Georgia vor deveni aliați NATO

0
Publicat:

Președintele României a afirmat, în urma unei întâlniri cu secretarul general al NATO, că Ucraina și Georgia vor deveni aliați ai Uniunii. Iohannis a subliniat însă că rămâne deschis subiectul despre momentul exact când cele două țări vor deveni aliate NATO.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Pe de altă parte, este evident că întrebarea pentru Summitul NATO va fi: devine Ucraina aliat sau nu? Răspunsul a fost dat în 2008, la București. Răspunsul este foarte clar, oricine poate să citească Rezoluția de la București, care spune simplu: Ucraina și Georgia vor deveni aliați NATO. Necondiționat, fără alte puncte și subpuncte. Deci, această întrebare poate fi lămurită foarte ușor. Mai departe, sigur, când se va întâmpla, cum se va întâmpla rămâne încă deschis”, a afirmat președintele Iohannis.

Klaus Iohannis a subliniat în cadrul întâlnirii că a reiterat că trebuie făcute toate demersurile pentru oprirea Rusiei:

„Pentru a ajuta Ucraina este în același timp nevoie să îi ajutăm în parcursul lor european. Și aici, în luarea mea de cuvânt, am fost foarte ferm. Este extrem de important să ajutăm Ucraina, dar, în același timp, este extrem de important să ajutăm pe cei care suferă de pe urma acestui război și au nevoie de o șansă, în special, și m-am referit explicit aici la Republica Moldova, care are nevoie de sprijinul nostru, are nevoie de sprijin pentru a-și crește reziliența și are nevoie de sprijin pentru a deveni membră a Uniunii Europene”, a adăugat șeful statului român.

Președintele susține că va aduce în discuție în cadrul Consiliului European necesitatea întăririi mecanismelor de pregătire și răspuns ale Uniunii Europene la dezastre.

„Și voi face acest lucru împreună cu alte nouă state: Bulgaria, Cipru, Croația, Estonia, Franța, Grecia, Irlanda, Lituania, Slovacia, care s-au alăturat inițiativei mele privind consolidarea capacității Uniunii în acest domeniu. În acest fel, transmitem un mesaj politic la nivel înalt privind valoarea adăugată a protecției civile europene în situații de criză majoră, precum și la necesitatea de a întări mecanismele de pregătire și răspuns la dezastre, având în vedere că statele membre nu sunt întotdeauna capabile să facă față singure la aceste situații complicate”, a precizat Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă