Hotnews: Pacienții medicului Cîrstoiu, redirecționați de la stat la clinica familiei, prin mesaje pe WhatsApp

0
Publicat:

O nouă investigație a jurnaliștilor pentru HotNews.ro arată că, în perioada 2022-2023, candidatul coaliției PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, director al Spitalului Universitar din Capitală, ar fi acordat mai multe consultații contra-cost la clinica a familiei, după ce pacienții au fost direcționați acolo prin mesaje pe WhatsApp trimise de rezidenți ai medicului.

Cătălin Cărstoiu a făcut obiectul mai multor investigații jurnalistice FOTO Inquam Photos

Patru pacienți, dintre care doi operați, la Universitar, de către medicul Cîrstoiu, au povestit jurnaliștilor cum au plătit sute sau, după caz, mii de lei la clinica privată Anemona, pe care managerul spitalului de stat o deține împreună cu soția sa, conform pentru HotNews.ro

Potrivit sursei citate, în cadrul unui schimb de mesaje, pe WhatsApp, între un pacient operat la Spitalul Universitar de Urgență de dr. Cîrstoiu și un rezident al acestuia, se vede cum este rugat să se prezinte la clinica Anemona Med pentru a-i fi scoase firele postoperatorii, dar și pentru a primi cardul de sănătate pe care îl lăsase la spital.

În cadrul unor alte dialoguri purtate între februarie 2022 și octombrie 2023, același rezident, invită la clinica privată un pacient care întreba de dr. Cîrstoiu, și un altul care voia să știe când poate veni pentru tratament, oferind în mod explicit și adresa acesteia.

Un pacient din februarie 2022 a povestit pentru sursa citată cum la indicația medicilor a fost pus să oscileze pe ruta privat - stat - privat. A fost consultat întâi la Anemona, apoi operat la Municipal și la final i s-au scos firele și a fost din nou tratat la privat, tot la Anemona. Potrivit pacientului, de fiecare dată doctor i-a fost Cătălin Cîrstoiu.

La Anemona, pacientul a plătit, conform documentelor arătate redacției, sume cuprinse între 450-750 lei. ”Cel mai puțin a fost când mi-au fost scoase firele: 250 lei”, a precizat el.

Cătălin Cărstoiu a făcut obiectul mai multor investigații jurnalistice ale Hotnews, care au scos la iveală probleme de integritate ale lui Cîrstoiu.  

Într-o altă investigație recentă se arată că, anul trecut, Cîrstoiu ar fi acordat cel puțin o consultație contra-cost la clinica pe care o deține soția sa, fapt incompatibil cu funcția de manager al Spitalului Universitar. Medicul a susținut ca nu a încălcat legea.

O altă anchetă de presă arată că, în 2020, Corpul de Control al Guvernului a întocmit un raport care arăta că medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi fost în situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese pentru că ar fi prestat activități la clinica Anemona, deținută de familia sa. Acesta a justificat că ar fi făcut „formare profesională de medici specialiști și rezidenți”, potrivit sursei citate, negând că deține vreo funcție sau că încasează vreun ban de pe urma prestării serviciilor.

Surse politice au precizat pentru Adevărul că PSD ar susține candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei, în contextul în care candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, este deja erodat de scandaluri. Preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a respins însă varianta susţinerii candidaturii liderului Partidului Umanist Social Liberal (PUSL). 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice