Hibele legii pensiilor speciale, prin ochii judecătorilor CCR. Când are loc sesiunea extraordinară a Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistrații CCR au declarat în unanimitate ca parțial neconstituțională legea pensiilor speciale, fiind retrimisă în Parlament să fie corectate prevederi precum recalcularea pensiilor aflate în plată.

Șeful CCR, Marian Enache, a anunțat și decizia Curții FOTO Mediafax

Într-una dintre rarele sale ieșiri publice, șeful CCR, Marian Enache, a fost cel care a anunțat decizia sa și a colegilor. Enache a fost și judecător-raportor pe speță, ceea ce înseamnă că el a pregătit argumentele, apoi ceilalți colegi au analizat considerațiile sale pe tema proiectului de lege.

Nu mai puțin de 6 articole din proiectul de lege au fost declarate neconstituționale, din cele 15. Trei dintre acestea se referă exclusiv la magistrați, unul la personalul auxiliar din instanțe, un altul la aplicarea prevederilor privind cine se califică la beneficierea actualelor prevederi pentru pensionare încă o perioadă, iar ultimul referitor la impozitarea cu 15% a părții necontributive din pensie.

Poate articolul cel mai previzibil privind picarea la Curte, după cum au avertizat în diferite rânduri specialiștii, era cel legat la recalcularea pensiilor aflate în plată pentru magistrați, ceea ce potrivit noii formule ar fi dus la diminuarea de venituri. „Curtea a reținut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere și impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare”, arată CCR, în comunicatul de presă emis după decizie.

Un alt argument e legat de prevederile privind etapizarea pensionărilor și criteriile care stau la baza acestei decizii de ieșire din viața activă: „Curtea a constatat că diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta funcțională/instituțională a principiului independenței justiției în substanța sa”, arată CCR.

Nu în ultimul rând, un al treilea argument era legat de stabilizarea unor reguli clare pentru impozitarea suplimentară, după cum au explicat reprezentanții CCR, care au dat de înțeles că procentul ales, 15%, este în regulă, spre deosebire de alte legi, când avea loc, practic, o confiscare de venituri (la supraimpozitare de 85%): „Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce o astfel de impozitare, însă nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii. Curtea a mai reținut că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și restructurare indirectă a înseși bazei de calcul a pensiei de serviciu”.

Coaliția, gata de amendarea legii

La nivelul Coaliției, specialiștii partidelor și cei de la Guvern așteaptă motivarea CCR, după cum au precizat reprezentanții Puterii consultați de „Adevărul”. „Din start, ați văzut că nu au fost probleme de natură extrinsecă (n.r. – legate de procedura de adoptare)”, a ținut să menționeze Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL și unul dintre principalii juriști liberali. „Așteptăm motivarea pentru a vedea punctele de pus în acord cu decizia. Ulterior, va fi convocată sesiunea parlamentară. Nu știu dacă vor fi multe chestiuni lăsate la dispoziția decidenților politici, la nivel de decizie a Coaliție, pentru că par mai mult aspecte tehnice. După cum era redactat raportul judecătorului-raportor (n.r. – Marian Enache) s-a creat impresia că sunt stabilite la nivel de amănunt elementele care ar trebui corectate”, a precizat Andronache. Liberalul a subliniat că nu poate da un orizont de timp, dar decizia la nivel de Coaliție e de convocare rapidă a unei sesiuni extraordinare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a precizat, referitor la convocarea unei sesiuni extraordinare: „În cel mai scurt timp după motivare, pe care o așteptăm formulată cu maximă celeritate. La Guvern există pregătită o echipă pentru a propune amendamentele necesare. Există decizia de a convoca apoi, în cel mai scurt timp, Parlamentul”.

Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, a venit cu termene mai clare. „Dacă CCR dă motivarea în câteva zile, săptămâna viitoare am putea face sesiune extraordinară. Dacă întârzie, depinde. Cu siguranță până la 1 septembrie vom avea jalonul îndeplinit”, a subliniat Simonis, De altfel, acesta a punctat că partidele Coaliției se așteptau că nu va fi o lege ușor de trecut de CCR și vor încerca prin noua formă să „mulțumească” forul care analizează conținutul proiectului normativ.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat