Pensiile magistraților care au ultimul cuvânt privind „reforma specialilor“, mai mari decât salariile. La cât ajung acestea
0Jumătate dintre magistrații CCR beneficiază de pensie specială, care depășește salariul în plată. La mâna acestora vor ajunge proiectele care se referă exact la această categorie de venituri.

Proiectul privind reforma pensiilor speciale, dar și cel referitor la eliminarea pensiilor parlamentarilor cel mai probabil vor fi atacate la Curtea Constituțională, fiind deja făcute anunțuri din partea celor care ar urma să fie afectați. Așadar, proiectele ar urma să ajungă la mâna judecătorilor CCR.
Lista celor de la Curtea Constituțională care beneficiază de pensie specială e deschisă de președintele CCR, Marian Enache. Acesta e chiar dublu pensionar special, în calitate de magistrat CCR și de parlamentar. Pensia de la CCR încasată în 2022 a fost de 438.965 lei, adică o medie lunară de 36.500 de lei (legea permite acordarea unei pensii speciale, dacă e îndeplinit criteriul vechimii în activitatea juridică sau universitară de profil, de minim 25 de ani). Asta în timp ce media pentru salariul de judecător e de 31.220 de lei. De asemenea, ca fost parlamentar, a încasat 55.536 de lei, pentru doar șapte luni. Mai precis, de când CCR a stabilit că proiectul de eliminare a acestor pensii e neconstituțional.
Restanțe salariale care vin și la 7 ani distanță
În cazul Liviei Stanciu, fostă șefă a ÎCCJ și de șapte ani judecătoare CCR, pensia (unde sunt incluse și unele diferențe salariale, potrivit rubricii din declarația de avere) ajunge în 2022 la 461.880 de lei (ceea ce înseamnă o medie de 38.490 de lei). Stanciu încă mai încasează restanțe salariale de la ÎCCJ, deși a plecat de șapte ani, suma menționată în declarația de avere fiind de 4.385 de lei. În schimb, salariul de la CCR (la care sunt adăugate diferențe salariale și restanțe judecătorești) ajunge la 372.323 de lei.
Judecătorul Attila Varga a avut o pensie anuală de 420.000 de lei (o medie lunară de 35.000 de lei), în timp ce salariul a fost de 290.060 de lei. De asemenea, veniturile au fost completate de alți 48.395 de lei, pentru cursurile ținute la Universitatea Sapientia Cluj.
Și Cristian Deliorga este beneficiarul unei pensii speciale, care în 2022 s-a ridicat la un cuantum total de 377.304 lei. Așadar, media lunară a fost de 31.442 de lei. Pe lângă pensie, Deliorga a încasat de la CCR, ca salariu, 283.980 de lei anul trecut. Mai mult, judecătorul a avut și unele restanțe salariale de la instanţa la care a activat, care au venit tot în acest an fiscal și s-au ridicat la 41.384 de lei.
Fosta consilieră prezidențială Mihaela Ciochină, numită tot în iunie 2022, a încasat 107.319 lei pentru activitatea la Administrația Prezidențială, iar 157.372 de lei, ca salariu de la CCR. De asemenea, aceasta are trecută și o valoare a pensiei de 120.000 de lei, fiind primul an când are trecute venituri la această rubrică, potrivit documentelor consultate de „Adevărul“.
Concret, beneficiază de prevederea conform căreia „judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute“.
Fără pensii
Fără pensie specială, conform declarațiilor de avere, sunt Gheorghe Stan, Simina Tănăsescu, Bogdan Licu și Iuliana Scântei. Însă aceștia tot au venituri mult peste media românilor. Stan a încasat 279.330 de lei de la CCR, iar 4.667 de lei ca restanțe salariale de la Inspecția Judiciară, de la care a plecat în 2019, iar 2.727 de lei de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Veniturile Siminei Tănăsescu în 2022 au fost 290.688 de lei de la CCR, 126.902 de la Universitatea din București (unde este profesoară), iar 7.440 de lei drepturi de proprietate intelectuală.
Iuliana Scântei, numită judecător în iunie 2022, a încasat 62.470 de lei de la Senatul României (perioada ianuarie-iunie), 157.372 de lei de la CCR (perioada iunie-decembrie), iar 835.419 de lei (venit brut impozabil), ca notar public, între ianuarie și iunie 2022.
Nici Bogdan Licu, numit tot în iunie 2022, nu are trecut vreun venit din pensii. În schimb, are 157.372 de la CCR (salariu), 131.614 lei de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru funcția deținută până în iunie, iar 10.800 de euro din închirierea unui apartament.