Gheorghe Flutur: Îţi trebuie o înţelepciune, o maturitate şi un echilibru să guvernezi într-o astfel de coaliţie. Ce spune despre alegerile din PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Flutur FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele interimar al PNL Gheorghe Flutur afirmă că este nevoie de „înţelepciune, o maturitate şi un echilibru” să guvernezi într-o coaliţie, menţionând că se aşteaptă la „mai multă coerenţă în special în comunicarea publică a măsurilor”. El arată că PNL va avea Congresul extraordinar pentru a „reseta” aceste lucruri.

„N-am ieşit, pentru că am ieşit anul trecut noi, liberalii, suficient, vreo cinci luni, cu tot scandalul «festivalul democraţiei», nu ne-aţi văzut săptămâna asta cu acuze, dar e loc de mai bine, ca să vă răspund elegant, şi în comunicare şi în acţiune”, susţine el.

„Nu am fost de acord ca aceste păreri diferite sau contre care apar public să se consume aici şi nu în coaliţie, până găsim un consens. Avem Congresul extraordinar de duminică, unul dintre principiile pe care premierul Nicolae Ciucă îl scrie în această moţiune (...) este această fidelitate a guverna într-o mare coaliţie", a declarat Gheorghe Flutur, vineri seară, la Antena 3.

El a subliniat că este nevoie de „înţelepciune”.

„Îţi trebuie o înţelepciune, o maturitate şi un echilibru să guvernezi într-o astfel de coaliţie. Că avem păreri diferite despre creşterea economică, despre măsurile economice, putem să avem, numai că semnalul dat populaţiei este confuz şi să ştiţi că aştept, după ziua de luni, să fie mai multă coerenţă în special în comunicarea publică a măsurilor. Premierul anunţă de luni aceste măsuri, pachetul economico-social”, a adăugat el.

Flutur a afirmat că „toate declaraţiile acestea publice, dacă nu suntem atenţi şi confuzionăm şi mai mult populaţia, care şi aşa acum este stresată (...), nu mai înţelege nimic”.

Întrebat dacă i-a spus aceste lucruri şi fostului lider al PNL Florin Cîţu, Flutur a declarat: „Suntem în Congres extraordinar pentru că resetăm aceste lucruri. Adică încercăm să îmbunătăţim. N-am ieşit, pentru că am ieşit anul trecut noi, liberalii, suficient, vreo cinci luni, cu tot scandalul «festivalul democraţiei», nu ne-aţi văzut săptămâna asta cu acuze, dar e loc de mai bine, ca să vă răspund elegant, şi în comunicare şi în acţiune”.

Flutur a adăugat că „simte” că „o să fie în regulă”.

El a reiterat că, într-o coaliţie, este „mult mai coerent actul de guvernare dacă preşedintele partidului este şi premier”.

„N-aş spune de Florin Cîţu, pentru că până la urmă s-a retras, şi-a dat demisia, nu putem să ascundem, au fost aceste diferende, că unele dintre ele trebuiau să fie consumate în interiorul coaliţiei mai mult decât public, dar dincolo de asta trebuie să produci efecte. Lumea aşteaptă să livrăm ceva”, a subliniat liderul interimar al PNL.

El a precizat că momentul rotaţiei premierilor va fi respectat.

„Categoric da, şi e normal. Iunie anul viitor. Asta este înţelegerea, dar până atunci.... şi totuşi, suntem în aprilie...  o oarecare supărare la bază a fost, mai ales aceste programe care se aşteptau în teritoriu, vine primăvara, ar putea să înceapă nişte lucrări. Însă n-am vrut să intru mai mult în această problemă pentru că am văzut o stare de calm în PNL şi oamenii au calculat”, a mai spus Flutur.

El a menţionat că până vineri seară 39 de organizaţii liberale au aprobat moţiunea lui Nicolae Ciucă.

„Eu sunt convins că se va închide şi această procedură, am respectat statutul, dar n-am lungit. Aşa, critici pot să fie de toate felurile, însă cadrul democratic categoric a fost respectat”, a punctat el.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă este pregătit pentru a deveni liderul PNL şi prezidenţiabil, el a arătat: „O să fiu foarte sincer... Nicolae Ciucă e un om - când îl cunoşti mai bine îţi dai seama - foarte pragmatic, serios, cu o vorbă apăsată, dar fără patimi şi l-am văzut că ştie să selecteze şi oameni şi ştie să pună lumea la treabă, pentru că partidul şi coaliţia are nevoie de asta”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet