Fost ministru al Muncii: Economiile din unele ţări UE îşi revin. La noi, Cîţu anunţă prăpădul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Budăi, fost ministru al Muncii în Guvernul Dăncilă, critică Cabinetul Orban pentru faptul că nu ia măsuri pentru relansarea economică, iar ministrul Cîţu vorbeşte de creşteri mult mai mici faţă de cele prevăzute în lege.

„Domnule Preşedinte al PNL, (nu tresăriţi domnule Orban, nu despre dumneavoastră este vorba ci despre domnul Iohannis) mediul de afaceri românesc încă aşteaptă aşa-zisul dumneavoastră Program de relansare economică, cetăţenii români încă aşteaptă ca dumneavoastră să le protejaţi puterea de cumpărare. Domnule Preşedinte, vă rog să le comunicaţi fantasticului premier dezertor Cîţu şi lui Orban că în ţările UE, unde Programele de stimulare economică şi de Protejare a puterii de cumpărare a populaţiei au fost implementate, economiile acestor ţări sunt deja în revenire. Din păcate, domnule preşedinte PNL, Klaus Iohannis, nu vă pasă!”, a afirmat Marius Budăi. 

„Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care evaluează situaţia economiei, s-a redresat la 47,5 puncte în iunie, de la 31,9 puncte în mai, şi nivelul scăzut record de 13,6 puncte în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marţi de Markit, cu sediul la Londra. Analiştii se aşteptau ca indicele să se situeze la nivelul de 42,4 puncte. Se arată o stabilizare şi o ascensiune (modestă, într-adevăr) pentru ţările care au înţeles să aplice măsurile de relansare economică corect şi la timp. În tot acest timp, în încercarea lui grotească de a justifica tăierea pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri şi cu tupeul binecunoscut, dezertorul Cîţu ne anunţă că unul din lucrurile fantastice, care vor urma pentru România, este o cădere economică cruntă. Adevărul este că de la doi oameni care compară creşterea pensiilor şi alocaţiilor cu “drumul spre iad” sau  fiind “nişte nefăcute” nu prea avem ce aştepta”, a continuat fostul ministru al Muncii. 

Social-democratul pune mai multe întrebări preşedintelui Iohannis. „Neputinţa, nepriceperea şi minciuna Guvernului, condus de dumneavoastră,  domnule Iohannis, duc România într-o zonă neagră şi extrem de periculoasă din punct de vedere economic. Domnule Preşedinte-premier Iohannis, în ce direcţie vreţi să duceţi România? Domnule Preşedinte-premier Iohannis, când aveti de gând să implementaţi măsuri clare şi ferme pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc? Domnule Preşedinte-premier Iohannis, când aveţi de gând să stopaţi achiziţiile la preţuri năucitoare realizate de Guvern sub umbrela pandemiei ? Domnule Preşedinte-premier Iohannis, când aveţi de gând să stopaţi împrumuturile fantasticului Cîţu ?  “Circulă” cu viteză cam mare de 1.000 de euro/secundă. Nu credeţi?”, a conchis Budăi

Domnule Preşedinte-premier Iohannis, când aveţi de gând să începeţi să guvernaţi pentru România şi cetăţenii români?

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”