Video Eludarea sancțiunilor internaționale ar putea fi pedepsită cu până la 12 ani de închisoare. Anunțul ministrului Oana Țoiu

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a prezentat joi, 2 octombrie, proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale și alte acte normative conexe. Cu ajutorul acestui proiect, eludarea sancțiunilor internaționale devine infracțiune.

Oana Țoiu/FOTO: Profimedia

„Este un proiect de lege co-inițiat cu Ministerul Justiției, vorbim, de fapt, despre un proiect de lege care privește o mai bună reglementare împotriva celor care încearcă și reușesc să eludeze sancțiunile stabilite la nivelul UE. În contextul conflictului din Ucraina, UE a adoptat 18 pachete de sancțiuni, și în curând va aplica și pachetul cu numărul 19.

Aceste pachete de sancțiuni sunt și parte importantă a discuțiilor și acțiunilor comunte între UE și SUA. Transpunerea directivei era obligatorie pentru România, noi avem și termen, până la sfârșitul lunii noiembrie, pentru a asigura adoptarea proiectului legislativ în Parlament, de aceea am obținut și procedura de urgență”transmite ministrul.  

De asemenea, Oana Țoiu a precizat că scopul acestei legi este de a descuraja, printre altele, persoanele care „fac parte din rețelele teroriste”.

„Scopul este de a genera un efect de descurajare împotriva celor care fac parte din rețelele teroriste, din rețelele care finanțează conflicte militare, a investițiilor care provin din regimuri ostile intereselor noastre și ale UE

Prin această lege, România demonstrează încă o dată că este un partener de încredere, stabil și predictibil și că nu suntem cu o jurisdicție care poate fi percepută ca una care tolerează astfel de comportamente sau investiții.

Ce se schimbă esențial: trecerea de la contravenție la infracțiune, cu pedeapsă de închisoare de la 1 – 5 ani, iar în cazuri agravante se poate ajunge la 12 ani. Competența este la DIICOT.

Considerăm eludarea sancțiunilor o amenințare la adresa securității naționale”, adaugă Oana Țoiu.

Șefa diplomației afirmă că România vrea să înăsprească pedepsele pentru încălcarea sancțiunilor, atât pentru a descuraja abaterile, cât și pentru a-și consolida poziția în rândul partenerilor internaționali.

„Înăsprirea radicală a pedepselor trebuie să aibă un efect de descurajare și de consolidare a poziției României în rândul partenerilor săi. Legea include o perspectivă modernă – include explicit criptoactivele în definiția fondurilor.

Principiul extrateritorialității active – se blochează posibilitatea de a folosi jurisdicții terțe ca paravan. Este desemnat consiliul interinstituțional drept organism de coordonare.

Instrumentele de investigare se aliniază la legislația europeană. Protecția avertizorilor de integritate – asigurăm protecție pentru persoanele care raportează încălcări ale sancțiunilor. Este inclus și comerțul cu bunuri restricționate.

A fost decis ca proiectul de lege să ajungă la Parlament în procedură de urgență, ne așteptăm ca până la finalul anului să fie adoptat”, transmite ministrul.

Întrebată dacă este de acord cu desființarea Institutului Diplomatic Român, aceasta a declarat că obiectivul este „de a micșora numărul de instituții, pentru a răspunde presiunii în buget”, însă „MAE are un punct de vedere negativ față de acest proiect.”

De asemenea, aceasta a fost întrebată de ce a mers în locul lui Nicușor Dan la ONU.

„Președintele a clarificat răspunsul. Obiectivele noastre au fost axate pe siguranța cetățenilor noștri. România a adresat preocupările României și solidaritatea cu celelalte țări în ce privește intrarea în spațiul aerian al unor drone.

România a fost nominalizată ca o țară care are sprijinul și solidaritatea din partea unei majorități a țărilor ONU.”

Ministrul de Externe a anunțat că au fost deschise concursuri de angajare pe site-ul MAE și că există discuții la nivelul guvernului „pentru a îmbunătăți regulile generale de detașare.”

„La nivelul corpului diplomatic, acest procent de detașări este sub 5%.”

Atunci când a fost întrebată despre repatrierea lui Horațiu Potra, Oana Țoiu a părăsit conferința.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei