Video „Depinde în ce condiții”. Nicușor Dan, despre intrarea României la Consiliul pentru Pace: Ar putea participa ca observator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că România poartă încă discuții cu partea americană privind participarea la reuniunea Consiliului pentru Pace, organizată de Donald Trump la Washington, pe 19 februarie.

Nicușor Dan FOTO: captura video

„Suntem încă în discuții cu partea americană. Obiectul discuției este care poate să fie statutul unei țări cum este România care, în acest moment, nu poate să fie decât observator. Care este formatul discuției și care este rolul observatorilor în această ședință. În funcție de răspunsul părții americane vom decide dacă să mergem sau nu. Decizia va fi anunțată după încheierea discuțiilor”, a declarat Nicușor Dan, înainte de reuniunea informală a Consiliului European. 

Întrebat dacă România preferă să nu participe, în cazul în care rolul observatorilor este secund, șeful statului a subliniat importanța participării. 

„Depinde, depinde, pentru că, după cum ştiţi, situaţia din Gaza e importantă pentru Europa, România are tradiţional nişte relaţii şi cu Israelul şi cu ţările arabe din zonă, deci e important pentru noi să fim acolo, dar depinde în ce condiţii. (...) Totul este într-o dinamică continuă. Probabil că săptămâna aceasta vom lua o decizie finală”, a precizat Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan participă joi, 12 febuarie la reuniunea informală a Consiliului European, convocată de Președintele António Costa, la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"