De ce ar putea fi respinsă la CCR legea care schimbă regulile pentru pensiile private. Explicațiile unui fost judecător constituțional

0
Publicat:

Proiectul care modifică regulile de retragere a banilor din fondurile de pensii private ajunge la Curtea Constituțională, după sesizările depuse de AUR și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit fostului judecător CCR Petre Lăzăroiu, inițiativa are șanse reduse să treacă de controlul de constituționalitate, întrucât schimbă regulile în timpul jocului.

FOTO Inquam / Octav Ganea

Cele două sesizări la CRR, depuse de partidul AUR și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), pe proiectul Legii pensiilor private vor fi dezbătute de CCR într-o ședință convocată pe 5 noiembrie.

Inițiativa adoptată de Parlament pe 15 octombrie modifică semnificativ regulile privind retragerea banilor din fondurile de pensii private, eliminând opțiunea retragerii integrale într-o singură tranșă. Deși timp de 17 ani politicienii au evitat reglementarea clară a acestui punct, actuala intervenție legislativă ridică deja semne de întrebare legate de constituționalitate.

Actul normativ prevede că, după pensionare, românii își vor putea retrage inițial 30% din sumele acumulate la fondurile private de pensii. Restul banilor vor putea fi restituiți lunar timp de cel mult 8 ani.

Proiectul de lege a venit de la Guvern, iar parlamentarii au inclus o excepție în cazul bolnavilor de cancer, care vor putea în continuare să își retragă toți banii. „(2) Prin excepție de la alin. (1), bolnavul cu afecțiuni oncologice, în condițiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare, poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică”, prevede amendamentul depus de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc.

Dincolo de controversele generate de această reglementare, și excepția adăugată în Parlament a fost intens criticată, în special de celelalte partide, care au acuzat că introduce o formă de discriminare – atât față de alți bolnavi, cât și față de toți cei care au contribuit la fondurile de pensii private. Alte propuneri de amendamente care vizau extinderea excepției și către alte afecțiuni sau permiterea retragerii integrale a sumelor pentru toți pensionarii au fost respinse de Legislativ.

Pot primi, de asemenea, toată suma sub formă de plată unică persoanele care au un fond mai mic de 12 indemnizaţii sociale lunare.

Obiecțiile ÎCCJ și AUR

În esență, ÎCCJ, acuză „încălcarea dreptului la proprietate privată, garantat de dispozițiile art. 44 din Constituție, a principiului proporționalității prevăzut de art. 53 din Constituție şi a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie.

Încălcarea principiului legalităţii, al securității raporturilor juridice şi al încrederii legitime, prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituţie”.

Instanța Supremă argumentează pe de o parte că, „în lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă. În plus, Curtea Constituţională a României a stabilit, prin Decizia nr. 871/2010, că „dreptul de proprietate privată, odată dobândit, nu poate fi limitat prin intervenţii arbitrare ale legiuitorului, indiferent de forma bunului asupra căruia poartă”.

În același timp, „Legea adoptată, prin caracterul imprevizibil al soluțiilor normative și retroactiv în efecte, contravine principiului securității juridice și afectează încrederea legitimă a cetățenilor în ordinea juridică”.

AUR acuză că banii din pilonul II și III sunt preluați în mod ilegitim. „Sistemul de pensii a funcționat timp de aproape două decenii cu reguli clare, iar românii au contribuit cu încredere la el pentru a-și asigura o pensionare liniștită. Acum, ceea ce vedem este o încălcare vădită atât a încrederii românilor, cât și o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor de bani și o pedepsire a celor care au muncit cinstit și au pus bani deoparte.

În loc să ofere siguranță, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani și generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ți primi drepturile pentru care ai contribuit o viață. Practic, Guvernul îți transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi”.

Fost judecător CCR: „Legea e neconstituțională în ansamblu”

Fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu, nu crede că magistrații ar putea observa o discriminare cu privire la introducerea amendamentului care creează o excepție în cazul bolnavilor de cancer.

„Nu se compară. Legea e neconstituțională pentru că nu dă banii înapoi deodată. (...) O să pice Legea în integralitate, pentru că ea în integralitate nu este constituțională”, explică acesta, susținând argumentele aduse de Înalta Curte. Potrivit fostului judecător constituțional, reglementarea nu ar trebui să se aplice, în contextul în care cei ce au contribuit până acum la fondurile de pensii private, au știut inițial că își vor putea retrage toții banii deodată în momentul pensionării.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei