Dăncilă, despre vizita în SUA: Merg în cadrul ONU să vorbesc alături de regele Iordaniei şi preşedintele Macron pe o dezbatere privind terorismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă afirmă că va merge în SUA unde va avea mai multe întâlniri, inclusiv cu companii americane şi cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi va semna acorduri între cele două state.

"S-a spus că mergem pentru poze, că mergem cine ştie din ce alte considerente. Nu. (...) Merg în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite să vorbesc alături de regele Iordaniei şi preşedintele Macron pe o dezbatere privind terorismul", spune Dăncilă. 

S-a spus că mergem pentru poze, că mergem cine ştie din ce alte considerente. Nu. Merg să îmi reprezint ţara şi merg pentru a întări relaţiile transatlantice, nu merg să fac promisiuni, merg ca să concretizăm lucruri care leagă Statele Unite de România. Merg ca să semnez anumite acorduri între România şi Statele Unite, bineînţeles în beneficiul României şi care să genereze un val de încredere mult mai mare în ţara noastră. Merg să mă întâlnesc cu companii americane pentru a le vorbi despre investiţiile în România, pentru a le prezenta posibilităţi de investiţii, dar şi cum a încurajat şi cum vrea să încurajeze Guvernul României investiţiile americane. Merg în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite să vorbesc alături de regele Iordaniei şi preşedintele Macron pe o dezbatere privind terorismul, având în vedere că este un lucru care îngrijorează foarte mult, nu numai în Europa în toată lumea. Merg să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat, deci este o vizită de lucru, o vizită în care am foarte multe întâlniri", a declarat Dăncilă, miercuri seară, la Antena 3.

Ea a mai afirmat că se va întâlnit şi cu comunitatea de români din SUA.

"Avem şi un dineu oficial dat în cinstea premierului României, sunt mai multe întâlniri, pot să vă spun că este un program foarte încărcat pentru toate delegaţia. Alături de mine merg mai mulţi miniştri, am luat miniştrii pe domeniile în care avem întâlniri şi în care putem să ajungem la rezultate foarte bune pentru România şi care, aşa cum am spus, să întărească în aceste sectoare cooperarea dintre România şi Statele Unite ale Americii", a spus Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă