Dan Tănasă a făcut circ în Camera Deputaților: „Încă nu ne-am hotărât dacă USR este boală venerică sau boală mintală”
0Camera Deputaților a fost scena unui adevărat circ, miercuri, după ce deputatul AUR Dan Tanasă a lansat atacuri extrem de dure la adresa USR, folosind un limbaj suburban.
Scandalul a început în plenul Camerei Deputaților, miercuri, 8 aprilie, în timpul dezbaterii unei hotărâri privind domeniul cultural, mai exact „adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Busola pentru cultura Europei COM(2025)”.
Deputatul USR Allen Coliban a a fost cel care a dat tonul, după ce a criticat discursul AUR și acuzându-i pe reprezentanţii săi din Parlament de propagandă și poziții anti-europene.
„Să vă fie rușine că veniți cu laptopuri și cu boți care, probabil, sunt fabricați la Kremlin, ca să vorbiți despre cultură europeană și despre integrare în termeni negativi! România este parte a Europei”, a spus Coliban, adăugând că AUR ar avea „busola blocată către Est” și cerând o deschidere mai mare către valorile europene.
A luat apoi cuvântul deputatul USR Alexandru Dimitriu, care, la rândul său, a desfiinţat informaţiile alarmiste.
„Cel mai bine, înainte să vorbim despre aceste marote, vai, vine inteligența artificială și ne strică nouă viața, mai bine vă documentați înainte”, a comentat el.
Dar circul a început când Dan Tanasă de la AUR a luat cuvântul de la tribună, lansând atacuri dure și jigniri la adresa USR.
„Să nu ne uităm în gura unei foste vedete de emisiuni de chiloțăreală și să nu ne uităm în gura unui domn despre care toată presa a scris că e un mincinos și că ar fi terminat o facultate pe care, de fapt, nu a terminat-o niciodată. (...) Voi, care aplaudați cu banane în mână închiderea unor televiziuni și unor radiouri? Care aplaudați cu banane în gură și cu banane în mână, aplaudați pumnul în gura Opoziției, voi vorbiți de libertatea de exprimare? (...) Încă nu ne-am hotărât dacă USR este boală venerică sau boală mintală. Asta este dezbaterea de substanță”, a spus acesta de la tribuna Camerei Deputaților, ceea ce a determinat-o pe Natalia Intotero, președintele de ședință, să intervină pentru a-l avertiza asupra limbajului.
USR a reacționat rapid, calificând discursul ca fiind „ofensator și degradant” și cerând sancțiuni:
„Compararea unui partid politic cu boli de care unii români suferă este o lovitură pe care Partidul AUR o dă, din nou, celor mai vulnerabili dintre români. Dezbaterile în Parlament trebuie să fie concentrate pe schimburi de idei și politici publice, nu pe circ interminabil și fantezii despre banane. Parlamentul trebuie să reprezinte cu demnitate toată România, de la mic la mare și de la bolnav la sănătos, iar domnul Tanasă arată, din nou, că singurele lucruri pe care le reprezintă sunt ura și dezbinarea românilor”, a declarat Vlad Șendroiu, vicelider al deputaților USR.
Totodată, USR a mai precizat că afirmațiile lui Tanasă „aduc atingere demnității pacienților care suferă de o boală de natură psihică sau de altă natură” și a cerut ca acesta să fie sancţionat pentru încălcarea normelor de conduită parlamentară.