Culise din ședința PNL: Ciucă dă asigurări că la rotativa nu se vor renegocia ministere. Ce le-a transmis liberalilor | SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României i-a asigurat pe liberali că se va face rotația ca în protocol stabilit în cadrul coaliției. Afirmația președintelui PNL vine în contextul în care PSD voia să renegocieze unele ministere.

Liberalii s-au întâlnit într-o ședință la Vila Lac FOTO: Arhivă

„PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului meu de presedinte de partid. Asta pentru că PNL a asigurat stabilitatea țării și a făcut cea spus ca face. Nu a provocat și nu a răspuns provocărilor politice. Guvernul a fost performant - cel mai bun procent de absorbție, în context economic grav. Rotația se va face ca în protocol. Vă asigur", a declarat Ciucă în timpul ședinței PNL, potrivit surselor „Adevărul”.

Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liderii PNL să oprească „lupta internă” și a explicat că singurul dușman al PNL este „extremismul în toate formele lui”.

Opriți lupta internă, luptați pentru români cu programe, cu soluții! PNL va fi la guvernare după 2024 dacă va fi garantul stabilității și dezvoltării. Dușmanul real al României și al PNL este extremismul în toate formele lui. Noi PNL suntem cei care trebuie să apărăm și promovam patriotismul adevărat, moderat, proeuropean, nu cel fals anarhic, destabilizator, cu comenzi în afara tarii și a UE", a adăugat acesta.

Premierul Nicolae Ciucă, miniștrii liberali și liderii filialelor PNL s-au întâlnit astăzi într-o ședință la Vila Lac, potrivit surselor „Adevărul”.

Potrivit Agerpres, aceștia vor pregăti sesiunea parlamentară care va începe următoarele zile și vor discuta despre poziția politică a partidului din perioada următoare.

Întâlnirea de astăzi are loc înainte de Biroul Politic Național al PNL, care va avea loc luni, 30 ianuarie, de la ora 18:00, în Parlament.

Avertismentul lui Ciolacu

Președintele PSD a subliniat că el vrea ca viitorul Guvern, condus de un social-democrat, să fie unul eficient, nefiind de acord raportarea la ministere ca la niște recompense pentru organizațiile de partid.

Am vorbit de ministere gestionate dezastruos, cum era MIPE, Ministerul Fondurilor Europene. L-am lăudat pe domnul Marcel Boloş. Au ieşit imediat breakingnews-uri, nu vrem să dăm Transporturile, vrem să ţinem pe....Nu, domnule, eu vreau un guvern performant”, a afirmat Marcel Ciolacu, la un eveniment electoral, cu ocazia alegerilor PSD Brăila. „Vreau un guvern şi un stat eficient”, a completat social-democratul.

Dacă revenim la mofturile de a băga funcţiile în căciulă, cum au făcut acum doi ani, pe mine m-au pierdut. Eu nu vreau să arunc actul de guvernare şi Guvernul României într-o mascaradă, cum s-a întâmplat acum doi ani, când îşi trăgeau funcţiile din căciulă, în funcţie de rezultatele din judeţe. Guvernele se fac cu oameni cum este Mihai Tudose”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta