Cristian Ghinea a pierdut funcţia de vicepreşedinte, fiind ales membru simplu în Biroul Naţional al USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Cristian Ghinea nu a reuşit să obţină suficiente voturi pentru a fi ales vicepreşedinte USR. FOTO David Muntean

Deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, a pierdut duminică, în urma votului de baraj, funcţia de vicepreşedinte al partidului în favoarea preşedintei USR Sibiu, Raluca Amariei.

Cristian Ghinea a obţinut duminică, la votul de baraj pentru funcţia de vicepreşedinte al USR, doar 55 de voturi din totalul de 192 valabil exprimate, în timp Raluca Amariei, contracandidata lui, a înregistrat 135 de voturi, potrivit News.ro. Astfel, Amariei a devenit cel de-al şaptelea vicepreşedinte al partidului. Deşi a pierdut funcţia de vicepreşedinte, Ghinea va rămâne membru în conducerea centrală a formaţiunii.

Un vot de baraj a fost dat şi pentru ultimul loc de membru simplu în Biroul Naţional al USR, unde contracandidaţi au fost Dan Ivan, preşedintele USR Maramureş, şi senatorul George Marussi. Ivan a reuşit să se impună, duminică dimineaţă, cu 139 de voturi în faţa lui Marussi, care nu a mai prins astfel nicio funcţie în conducerea partidului.

Votul pentru ultima funcţie de vicepreşedinte şi pentru ultima poziţie de membru în Biroul Naţional a fost reluate duminică dimineaţă, după ce sâmbătă a fost înregistrat un balotaj la respectivele funcţii. Astfel, deputatul Cristian Ghinea şi preşedintele USR Sibiu, Raluca Amariei, au obţinut acelaşi număr de voturi, 143 pentru poziţia de vicepreşedinte, iar Dan Ivan, preşedintele USR Maramureş, şi senatorul George Marussi, au obţinut, fiecare, câte 112 voturi.

Nicuşor Dan a fost ales, fără emoţii, preşedinte al USR. Ca vicepreşedinţi au fost aleşi preşedintele USR Cluj, Elek Levente, senatorul Vlad Alexandrescu, deputatul Ion Stelian, deputatul Dan Barna, deputatul Ionuţ Moşteanu şi deputatul Cristian Seidler.

Tot în Biroul Naţional au mai fost aleşi, ca membri simpli, Clotilde Armand (consilier sector 1), Cătălin Drulă (deputat USR Timiş), Cristian Ghica (senator USR Bucureşti), Chereji Florin Silviu (membru USR Cluj), Cornel Zainea (deputat USR Ilfov), Claudiu Năsui (deputat USR Bucureşti), Radu Mihail (senator USR Diaspora,)Florina Presadă (senator USR Bucureşti), George Ţăranu (membru USR Iaşi), Ion Voinea (membru USR Bucureşti), Arsu Alin Ionuţ (consilier local USR Bucureşti). 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete