Coaliția, între presiunea electoratului, măsuri nepopulare și lupte interne. „Ei știu clar că orice instabilitate duce AUR la un procent și mai mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnirea liderilor coaliției cu președintele Nicușor Dan a adus o primă deblocare a neînțelegerilor, stabilindu-se continuarea plafonarii prețurilor la alimentele de bază. Totuși, decizia este departe de a rezolva problemele din Coaliție.

FOTO Inquam / George Călin

Măsura prelungirii plafonǎrii prețurilor la alimentele de bază a fost luată la insistențele PSD, după un compromis făcut de Ilie Bolojan. În schimb, președintele Nicușor Dan a solicitat social-democraților sǎ susțină reformele lui Bolojan. Totuși, măsurile privind reforma administrației stagnează, fiind încă un motiv de dispută, iar decizia CCR pe tema pensiilor magistraților poate sa șubrezească stabilitatea Guvernul. Mai mult, criticile constante dintre partidele care formează Coaliția tensionează colaborarea din interiorul Executivului. Cu toate astea, atrag atenția analiștii, PSD, PNL și USR și UDMR trebuie sǎ mențină, împreună, stabilitatea țării.

Contre și atacuri în coaliție

„Atacurile concertate ale membrilor PSD la adresa premierului Ilie Bolojan în situația de astăzi forțează prematur blocaje în deciziile esențiale și cultivă neîncrederea în Guvernul României”, a fost avertismentul lansat de omul de baza al lui Bolojan din PNL, Ciprian Ciucu.

„Domnul Ciucu face așa un balet. Vezi doamne, dacă îl pierdem pe domnul Bolojan, gata, ne ducem în junk. Nu există eroi providențiali în România. S-a dovedit științific și istoric. Nu avem nici junk, o să rămânem în coaliție și cred că domnul Bolojan va rămâne, cred că a înțeles zilele acestea că e bine să fie mai flexibil și că este premierul unei coaliții. (…) Acum, din păcate, pe plafonare prim-ministrul a dorit să facă o analiză suplimentară. (…)

Avem și partea aceasta administrație publică locală unde cred că nu s-a înțeles bine ce vrem să facem, reformă sau concedieri. Pentru că domnul Bolojan vrea concedieri, noi vrem să facem o reformă mai structurală. Să ai pe de o parte o administrație mai suplă, pe de altă parte să ai și servicii publice mai de calitate”, a venit răspunsul PSD, prin vocea social-democratului Adrian Câciu, într-o declarație pentru „Adevărul”. 

Contre sunt și intre PSD și USR. Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a susținut înaintea dezbaterii moțiunii împotriva ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu, că ar vota demersul AUR. Un alt parlamentar al PSD, Vasile Budacă, le-a transmis pe Facebook colegilor de guvernare din USR ca "dragostea trece prin stomac”, arătând că PSD „propune menținerea plafonării adaosului la alimentele de bază”, în timp ce o propunere legislativă a USR prevede „reducerea TVA-ului la prezervative”.

Poate funcționa coaliția?

Profesorul Radu Carp subliniază că, de fapt, deciziile Coaliției trebuie privite din mai multe puncte de vedere: „Atâta vreme cât AUR e undeva la 35-40%, coaliția este nevoită să lucreze împreună. Ei știu clar că orice instabilitate duce AUR la un procent și mai mare. (…) Cred că decizia se ia pe mai multe paliere, ori cred că trebuie să le analizăm pe toată în ansamblu, și palierul pur-birocratic, și palierul de sus, al administrației de la vârf, dar și palierul politic. Toate acestea determină formularea unei politici publice și cred că trebuie să le luăm în considerare pe toate”.

Analistul politic Ion M Ioniță, redactor-șef Historia, subliniază că actuala coaliție nu poate funcționa perfect, însă adoptarea a două pachete de măsuri fiscal-bugetare în Parlament cu asumarea răspunderii Guvernului arată că cele patru partide, deși diferite și într-un moment greu pentru guvernare, pot să ajungă la consens.

Guvernează și în condiții grele și trebuie să ia și măsuri nepopulare. Deci presiunea este mare asupra lor. Situația este complicată din punct de vedere al bugetului, trebuie să taie cheltuieli. Ori asta nu este un lucru plăcut pentru nimeni la guvernare. Dar, în ciuda tuturor acestor probleme, cel puțin deocamdată, Coaliția a funcționat mulțumitor. Noi vrem să funcționeze perfect. Așa ceva nu se poate, nu o să avem o funcționare perfectă a Coaliției. Ceea ce se poate întâmpla cel mai neplăcut este ruperea Coaliției, ceea ce deocamdată nu s-a întâmplat”, a explicat Ion M. Ioniță pentru „Adevărul”.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie