Ciucă și Ciolacu, vizită în Japonia. Ce i-a transmis Marcel Ciolacu noului premier nipon

0
Publicat:

În cadrul vizitei din Japonia, Marcel Ciolacu a anunțat că propune ca una din viitoarele stații de metrou, de lângă București, să poarte numele fostului premier Shinzo Abe. 

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au efectuat o vizită oficială în Japonia FOTO Facebook

În urma vizitei în Japonia, președintele Camerei Deputaților, șeful PSD Marcel Ciolacu i-a transmis noului premier nipon, Fumio Kishida, că dorește numirea uneia dintre viitoarele stații de metrou către Otopeni să poarte numele fostului prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, asasinat în urmă cu câteva luni. 

De asemenea, șeful Camerei Deputaților a precizat că „România și Japonia au datoria să continue toate proiectele începute atât pe plan politic, cât și economic”

„Cel mai important obiectiv este să reușim să accelerăm formalizarea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre, un parteneriat solid care să fie fundamentat pe patru direcții principale: politic, de securitate, economic și cultural-științific”, a mai transmis Ciolacu, arătând că este convins că acest parteneriat „va consolida direcția României de a fi un partener puternic și credibil al Japoniei, atât în avansarea relațiilor bilaterale, cât și în ceea ce privește legăturile sale cu NATO și Uniunea Europeană”.

Liderul social-democrat a salutat mesajul de unitate al premierului Kishida, „în ceea ce privește necesitatea ca statele democratice care împărtășesc valori și viziuni comune să acționeze pe o singură voce pe plan internațional pentru a da o replică puternică și fermă tuturor celor care îndrăznesc să nesocotească pacea, democrația și libertatea”. 

România vrea parteneriat strategic cu Japonia

Premierul Nicolae Ciucă și șeful Camerei Deputaților efectuează o vizită oficială în Japonia, cu ocazia funeraliilor de stat, organizate în memoria fostului prim-ministru Shinzo Abe. 

La întâlnire, premierul Nicolae Ciucă i-a transmis omologului nipon că România vrea să aprofundeze relațiile cu Japonia, pentru a fi dezvoltat un parteneriat strategic, mai ales că statul asiatic și Bucureștiul au schimburi importante.

România este profund angajată să dezvolte relațiile cu Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic, simbol al recunoașterii legăturii speciale dintre țările noastre, precum și al potențialului semnificativ de dezvoltare bilaterală. Suntem pregătiți să convenim asupra momentului cel mai potrivit pentru semnarea Acordului de Parteneriat Strategic, odată ce documentul va fi finalizat”, a subliniat șeful Executivului român.

Totodată, premierul a menționat că Japonia este între principalii parteneri ai României în Asia, atât politic, cât și economic, și a apreciat contribuția valoroasă la tranziția și modernizarea țării noastre în ultimii 30 de ani.

Cel mai longeviv premier al Japoniei, asasinat în urma unor deficiențe de securitate

Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, vineri, 8 iulie, la 67 de ani, după ce a fost împuşcat în spate de un bărbat în timp ce ţinea un discurs electoral. Atacatorul, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a folosit un pistol artizanal confecţionat din ţevi de oţel şi un dispozitiv electric de tras.

Potrivit specialiştilor japonezi şi internaţionali, eşecul de a-l proteja pe fostul premier japonez de cea de-a doua serie de împuşcături este rezultatul unor deficienţe în securitatea lui Abe. 

Astfel, potrivit mai multor specialiști în securitate, care au analizat filmările, gărzile de corp l-ar fi putut salva pe fostul premier Shinzo Abe dacă l-ar fi protejat potrivit regulilor de securitate sau l-ar fi îndepărtat de zona unde a avut loc atacul în cele 2,5 secunde dintre prima împuşcătură şi cea de-a doua. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor