Ciolacu, întâlnire cu omologul bulgar. Aderarea la Schengen, printre temele abordate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României s-a întâlnit astăzi cu omologul din Bulgaria. Cooperarea bilaterală dintre cele două țări, aderarea la Schengen și securitatea Mării Negre s-a aflat printre subiectele abordate.

Marcel Ciolacu, împreună cu premierul bulgar FOTO: Twitter

„Întâlnire bună cu premierul bulgar Nikolai Denkov despre cooperarea noastră bilaterală, aderarea la #Schengen și securitatea Mării Negre. Țările noastre, România și Bulgaria, vor lucra mai strâns împreună pentru a menține regiunea în siguranță și pentru a ne îndeplini obiectivele comun”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare pe Twitter.

Premierul României a avut astăzi și o întrevedere cu premierul Greciei, cu ocazia vizitei oficiale desfășurate la Atena. 

„O întâlnire bună cu premierul Greciei, Mitsotakis, discutând despre cum să ne consolidăm cooperarea bilaterală și regională, să sprijinim Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest în calea lor europeană și să ne apropiem de aderarea la Schengen”, este mesajul transmis de Marcel Ciolacu, printr-un mesaj pe Twitter.

Un comunicat de presă a fost trimis și de Biroul de presă de la Palatul Victoria. „Discuțiile au vizat extinderea cooperării bilaterale și regionale dintre cele două state, creșterea schimburilor economice și impulsionarea cooperării în domenii sectoriale cheie, precum sectorul energetic. Cei doi prim-miniștri au discutat despre noile investiții grecești în România în domeniul energiei, participarea companiilor elene la proiectele de infrastructură din țara noastră, dar și despre prezența întreprinderilor românești pe piața din Grecia”, arată Guvernul.

„Un aspect important atins în cadrul întrevederii a fost extinderea Spațiului Schengen. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat rațiunile strategice pentru o decizie favorabilă României și a mulțumit părții elene pentru sprijinul constant oferit.  De asemenea, prim-ministrul român a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de extindere, atât în regiunea Balcanilor de Vest, cât și în vecinătatea estică a UE, pe baza meritelor proprii ale candidaților în îndeplinirea criteriilor necesare. Astfel, a accentuat susținerea pe care România a acordat-o și va continua să o acorde parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova și, implicit, obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu ambele state, cât mai curând posibil”, mai explică sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”