UMDR nu participă la votul conducerii ANRE. Reacția lui Ciucă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul a reacționat după ce UDMR și-a anunțat intenția de a nu participa la ședința în care va fi validată viitoarea conducere a ANRE. Ciucă susține că „este decizia dumnealor” și precizează că încă nu au fost finalizate alegerile în Parlament.

FOTO: Mediafax

Referitor la împărțirea funcțiilor din cadrul Agenției Naționale de Reglementare a Energiei, premierul Nicolae Ciucă a precizat că trebuie văzut „cum se finalizează alegerile din Parlament”. 

Surse din conducerea comisiilor care i-au audiat pe candidații la șefia ANRE au precizat pentru „Adevărul” că reprezentantul UDMR a fost audiat doar pentru funcția de vicepreședinte. Prin urmare, la votul de azi Nagy-Bege Zoltan ar putea să nu mai prindă un nou mandat, în condițiile în care Gabriel Andronache (specialist în energie, cu nume similiar cu cel al liderului de grup al PNL de la Cameră) are susținerea PSD.

Din acest motiv, membrii UDMR au decis să nu participe la ședința în care se va vota viitoarea conducere a ANRE.

Deputatul Csoma Botond a precizat că UDMR nu va solicita un alt post după ce a pierdut funcția de vicepreședinte în instituție. 

„La votul privind ANRE (din plenul comun al Parlamentului - n.r.) nu vom participa, pentru că noi credem că e o situaţie injustă. Am avut un om competent la ANRE, nu am propus un politruc, este un om profesionist şi în acelaşi timp şi curajos. În multe momente delicate nu a fugit ca alţii, a dat declaraţii, a discutat cu presa, cu opinia publică şi este şi un profesionist şi credem că locul lui ar fi fost acolo. Din acest motiv nu vom lua parte la acest vot", a declarat Csoma Botond, la finalul ședinței UDMR.

De asemenea, acesta a precizat că fostul vicepreședinte al ANRE, susținut de UDMR, își merita postul în continuare și din acest motiv au decis să nu participe la ședință.

„Nagy-Bege Zoltan și-a făcut treaba foarte bine și își merita locul, din acest motiv am ales să nu participăm. Credem că domnul Nagy-Bege Zoltan este un profesionist și considerăm că locul lui ar fi fost în continuare în conducerea ANRE”, a adăugat deputatul UDMR.

Deputatul UDMR Lorant Antal a precizat că   deputații uniunii nu vor participa la votul de astăzi și a motiv decizia prin faptul că „considerăm că nu e nevoie să votăm şi noi şi să participăm la acel fenomen unde nu e nevoie de cunoştinţele, de specialiştii UDMR. A fost o comunicare clară, dar, pe acest subiect ANRE, PNL - PSD au decis să ia toate locurile, în speţă PNL a luat şi poziţia de vicepreşedinte şi un membru în Comitetul de reglementate”, potrivit Agerpres.

Lorant Antal susține că poziția UDMR „nu are legătură cu funcționarea coaliției de guvernare”.

„Vorbim punctual pe poziţia de vicepreşedinte în conducerea ANRE şi vorbim şi despre acea cutumă prin care UDMR a fost prezent. (...) Vorbim despre un specialist pe care mai ales presa a avut oportunitatea să comunice cu dumnealui în plină criză energetică şi care a avut o contribuţie extrem de importantă", a precizat parlamentarul UDMR, potrivit sursei citate.

Lefuri de zeci de mii de lei la ANRE

Funcția de șef al ANRE este una din cele mai bănoase din întreg sistemul public. Circa 12.000 de euro este salariul mediu lunar al șefului ANRE. Cifrele pot fi văzute prin consultarea declarațiilor de avere a lui Dumitru Chiriță, cel care a condus ANRE în ultimii cinci ani și jumătate. De asemenea, un membru simplu beneficiază de un salariu mediu de 10.000 de euro. 

În spațiul public, singurul care a fost prezent din interiorul ANRE a fost  Nagy-Bege Zoltan, în condițiile în care Dumitru Chiriță nu a acordat niciun interviu și nu a făcut nicio conferință de presă. Nici Mircea Man, celălalt vicepreședinte al ANRE, nu a avut intervenții publice. De altfel, tăcerea de la vârful instituției a fost motiv de dispute în Coaliție.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"