Berceanu confirmă planul prezidenţial privind înfiinţarea Mişcării Populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PDL Radu Berceanu a confirmat planurile preşedintelui Traian Băsescu privind înfiinţarea unei Mişcări Populare, plecând de la PDL. Liderul PDL Dolj s-a arătat convins că marca Mişcarea Populară nu ar fi fost înscrisă la OSIM de Ioana Băsescu, fără ca preşedintele să fi girat acest lucru.

"În momentul în care preşedintele o mandatează pe fiica sa cea mare să înregistreze o marcă legată de un partid sau de o mişcare politică, e clar că are o semnificaţie. Ioana Băsescu nu s-a apucat ea, aşa, singură şi, chiar dacă s-ar fi apucat, preşedintele ar fi reacţionat", a declarat Berceanu, citat de Mediafax.

"Dacă chestiunea va fi utilizată sau când va fi utilizată nu pot să fac vreo presupunere. Poate să fie utilizată cât de curând sau să nu fie niciodată", a mai spus Berceanu, în opinia căruia demersul a fost făcut pentru a-i scuti de surprize de pedelişti ca în cazul în care vor să facă o schimbare.

Berceanu a mai spus că, potrivit informaţiilor de la centru, PDL şi UNPR vor avea candidaţi proprii la locale şi "fiecare partid va avea linia lui". "Şi cel puţin până în prezent asta este realitate în care ne aflăm", a mai spus Berceanu.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă