Video Anca Alexandrescu oferă o interpretare neașteptată a votului din București: „A fost învins Nicușor Dan”

0
Publicat:

În noaptea alegerilor locale, Anca Alexandrescu a lansat o interpretare surprinzătoare a rezultatelor din Capitală, susținând că, după șapte luni de mandat, adevăratul perdant nu este un candidat suveranist, ci chiar președintele în exercițiu, Nicușor Dan.

Anca Alexandrescu oferă o interpretare neașteptată a votului FOTO: Inquam photos/ Octav Ganea

Anca Alexandrescu a declarat, referindu-se la scrutinul din București: „Eu cred că astăzi, la București, după șapte luni de mandat, a fost învins, de fapt, Nicușor Dan. Cred că acesta este mesajul public care trebuie dat”.

Candidata a subliniat importanța mobilizării cetățenilor și a participării la vot: „Forța este la oameni. Votul lor contează. Îmi doresc ca la următoarele alegeri prezența la vot să fie mult mai numeroasă”.

„Voi merge mai departe pe drumul suveranismului” 

Alexandrescu a transmis un mesaj și către colegii suveraniști, subliniind necesitatea unității: „Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles că alegerile se câștigă în stradă și la vot, nu stând în fața calculatoarelor sau televizoarelor”. Ea a amintit și de Alexandru Zidaru („Makaveli”), arătând că a înțeles importanța unirii valului suveranist.

Candidata a respins, de asemenea, speculațiile privind o competiție internă cu George Simion: „Nu, n-am să-i iau locul lui George Simion. Nu am astfel de gânduri. Voi merge mai departe pe drumul suveranismului, așa cum am anunțat de foarte mulți ani”.

Scorul alegerilor, dedicat tatălui său 

Vizibil emoționată, Anca Alexandrescu a dedicat rezultatul votului tatălui său, jurnalistul Horia Alexandrescu: „Dedic acest scor tatălui meu, care nu mai este printre noi. Sunt convinsă că ar fi fost foarte mândru de această bătălie”. Ea și-a mulțumit, de asemenea, familiei - copiilor, mamei, fratelui și soțului pentru sprijin.

Avertisment pentru campanii de denigrare 

Candidata a transmis un mesaj ferm celor care au încercat să o denigreze: „Celor care au considerat de cuviință să mă linșeze mediatic, să arunce în spațiul public minciuni, le transmit că acolo unde s-a trecut linia roșie ne vom vedea în instanță. Îmi voi apăra onoarea mea și a tatălui meu”.

Ea a mai vorbit despre manipularea sondajelor și despre campania desfășurată cu resurse limitate: „Am demonstrat că nu am cheltuit niciun ban personal. Alianța a făcut cheltuieli minime. Fără ONG-uri în spate, fără președinte, fără premier, am demonstrat că se poate. Și este doar începutul”.

Referitor la o posibilă revenire în televiziune, răspunsul său a fost ambiguu, dar ferm: „Această seară este despre votul bucureștenilor. Veți afla foarte curând”.

Cu peste 99% dintre procesele-verbale centralizate (1287 din 1289), Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei, cu 211.357 de voturi (36,18%). Pe locul al doilea se situează candidata AUR Anca-Nicoleta Alexandrescu, cu 128.148 de voturi (21,94%), urmată de Daniel Băluță (PSD), care adună 119.738 de voturi (20,50%). Cătălin Drulă (USR) obține 81.198 voturi (13,90%), iar Ana-Maria Ciceală (SENS) se menține pe locul cinci, cu 34.155 de voturi (5,85%).

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG