Ana Ciceală, după zvonurile că Nicușor Dan ar fi votat-o: „Nu m-ar surprinde”. USR i-ar fi cerut să se retragă din cursa pentru Primărie

0
Publicat:

La scurt timp după alegeri, Ana Ciceală a comentat zvonurile privind un posibil vot al lui Nicușor Dan în favoarea sa. „Știți că votul este secret. Nu m-ar surprinde”, a spus aceasta.

Ana Ciceală FOTO: Inquam photos

Ana Ciceală, candidatul partidului SENS la Primăria Generală a Capitalei, a încheiat cursa electorală pe locul 5, cu 5,85% din voturi. Aceasta consideră că performanța reprezintă un succes pentru un partid atât de mic.

Ana Ciceală a relatat despre presiunile la care a fost supusă pentru a se retrage din competiție, inclusiv din partea fostului său partid, USR, dar și din partea altor formațiuni politice.

Au fost foarte multe presiuni și s-a discutat și în spațiul public. Mie, direct, nu mi s-a cerut. Dar oamenilor din jurul meu, da, oameni care sunt în partid, oameni din echipă, da. Nu pot să vă dau detalii, pentru că sunt persoane terțe, care nu au neapărat expunere publică, dar presiunile au fost imense din partea fostului meu partid. Dar nu numai. Au fost presiuni din toate părțile”, a declarat Ciceală, la Euronews.

Ea a mai povestit despre campania online susținută împotriva sa. „Erau extrem de multe conturi false ale multor oameni neasumați, oameni de la partide de foarte multe ori, dar din rangul 3, 4. USR, de exemplu, dar și aliații”, a spus aceasta.

Întrebată despre zvonurile că președintele Nicușor Dan ar fi votat-o, Ana Ciceală a spus:

„Știți că votul este secret. Nu m-ar surprinde. Suntem împreună și luptăm împreună pentru București, am făcut echipă la Asociația Salvați Bucureștiul, am fost în echipa dumnealui ani de zile. Votul este secret, nu știu cum poate să știe domnul Ciucu cu cine a votat președintele țării. Nu pot comenta eu. Nu are cum să mă surprindă că m-ar fi votat, având în vedere proiectele pe care le avem împreună ce ne leagă de București”, a răspuns Ciceală, la Euronews.

Relația dintre Ana Ciceală și Nicușor Dan este veche. Cei doi s-au cunoscut încă de la formarea USB (Uniunea Salvați Bucureștiul), iar Ciceală a făcut parte din Consiliul General al Capitalei alături de Dan.

Potrivit sursei citate, de-a lungul timpului, ea a intrat în conflict cu conducerea Primăriei Generale, în special în legătură cu înființarea Companiilor Municipale, pe care a contestat-o în instanță și a câștigat.

Ulterior, Ana Ciceală a părăsit USR, iar în 2020 a fost retrasă în ultimul moment din cursa pentru Primăria Sectorului 3, candidând totuși și obținând locul 3.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €