Aderarea României la Schengen. Cât de important e Consiliul JAI din martie

0
Publicat:

Europarlamentarul Negrescu a atras atenția cu privire la posibilitatea ca subiectul aderării României la Schengen să intre în cădere liberă după ce extinderea spațiului de liberă circulație nu s-a aflat printre principalele subiecte discutate la reuniunea informală a Consiliului JAI.

FOTO: Shutterstock

Oficialul PSD susține că șansele României vor scădea drastic dacă autoritățile nu vor obține o perspectivă clară până la următorul Consiliu JAI din luna martie: „Va fi foarte complicat să obţinem ulterior acest deziderat şi ar trebui să ne gândim la o altă abordare, bazându-ne inclusiv pe elemente juridice sau de altă natură”, susține europarlamentarul PSD.

Contactat de „Adevărul”, eurodeputatul Siegfried Mureșan a afirmat că principalul demers al autorităților din România este consolidarea sprijinului pe care l-a obținut la finalul anului trecut, urmând să aibă loc și discuții cu partea austriacă.

„România, în momentul de față, consolidează sprijinul pe care îl are. Până în momentul de față, acesta a fost principalul demers, iar rezultatele s-au văzut. Va trebui să convingem și Austria. Guvernului austriac trebuie să îi dăm timp să treacă peste aceste alegeri, iar după acestea să intrăm în discuții concrete pentru a vedea când și sub ce formă își pot ridica obiecția”, susține liberalul.

Analistul George Jiglău a declarat pentru „Adevărul”că autoritățile din România trebuie să țină viu subiectul aderării la Schengen și să poarte negocieri cu statele care se opun acestui demers, inclusiv negocieri cu țările care pot pune presiune pe Austria.

„Niciodată nu am fost mai bine pregătiți și asta o iau ca pe un merit al acțiunilor diplomației românești. Eu, personal, nu văd de ce ar trebui să avem îndoieli privind faptul că cei care se ocupă de acest proces nu știu ce au de făcut. Nu depinde numai de noi, depinde și de niște interese politice, pe care nu ar trebui să le atribuim într-un fel acțiunilor României”, a declarat analistul pentru „Adevărul”.

Aderarea României, abordată neoficial la Consiliul informal JAI

Pe agenda primei reuniuni informale a Consiliului JAI din acest an nu s-a aflat tema aderării României la spațiul Schengen. Cu toate acestea, Lucian Bode, reprezentantul României la Consiliul JAI, se arată încrezător în ceea ce privește șansele de aderare la spațiul european de liberă circulaţie în 2023. Ministrul a afirmat, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că a abordat subiectul în spatele ușilor închise și a subliniat că România îndeplinește în continuare toate condițiile.

În același timp, în ziua în care miniștrii de Interne din UE se întâlneau în capitala Suediei, cancelarul austriac Karl Nehammer și premierul olandez Mark Rutte și-au întărit poziția în privința extinderii spațiului Schengen: „Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”, a declarat Nehammer.

În contrast cu declarația cancelarului austriac, vicepremierul Olandei a reiterat sprijinul în privința aderării României la spațiul Schengen. Afirmația oficialului a venit în timpul unei întrevederi bilaterale cu Bogdan Aurescu.

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%