24 decembrie: Ziua în care s-a născut actorul Mircea Diaconu

0
Publicat:

Pe 24 decembrie 1922 s-a născut Ava Gardner, care a fost una dintre cele mai admirate actrițe americane. În 1949 s-a născut actorul Mircea Diaconu, iar în 1964 a avut loc inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București, cu premiera „Harap Alb”. 

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949. Foto: Arhivă

1922: S-a născut Ava Gardner  

Actrița Ava Gardner s-a născut pe 24 decembrie 1922 în orașul Smithfield, Carolina de Nord, și a murit pe 25 ianuarie 1990, la vârsta de 67 de ani. 

A jucat în filmele „ The Killers”, „The Snows of Kilimanjaro” și „Mogambo”. În anul 1954 a câștigat premiul Oscar pentru „cea mai bună actriță”.  

A fost căsătorită cu Mickey Rooney, Artie Shaw și Frank Sinatra. Actrița l-a angajat pe jurnalistul britanic Peter Evans pentru a-i scrie memoriile în 1988. Cartea a fost publicată după decesul acesteia. 

Ava Gardner alături de Frank Sinatra. Foto: Arhivă

1949: S-a născut Mircea Diaconu  

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, la Vlădești, Argeș, este un actor și om politic. 

Mircea Diaconu a debutat în cinematografie în anul 1971. Foto: Arhivă

A fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului „Nottara” din București. În plus a fost vicepreședinte al PNL din luna martie a anului 2010 până în martie 2014, europarlamentar independent (2014- 2019), senator (2008-2012) și ministru al Culturii din 7 mai- 19 iunie iunie 2012. 

A debutat în cinematografie în anul 1971, cu filmul „Nunta de piatră”. În anul 1972 a fost angajat la Teatrul Bulandra și a rămas până în 1982. 

Cel mai recent film în care a jucat este „Doar cu buletinul la Paris”. De asemenea, pentru rolul din filmul „Caravana cinematografică” a fost nominalizat în 2011 la Premiile Gopo, la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficțiune. 

1964 - Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti 

La 24 decembrie 1964 a fost inaugurat Teatrul „Ion Creangă” din București, cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian.  

Inițial, teatrul avea sediul în Piața Lahovari. Decretul de constituire a fost emis pe 4 mai 1965, an în care a fost înființată Asociația Internațională a Teatrelor pentru Copii și Tineret, din care făcea parte și Teatrul „Ion Creangă”. 

1967: S-a născut Marina Scupra 

Pe 24 decembrie 1967 s-a născut solista de muzică ușoară Marina Scupra, la București. Între 1980-1983 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa profesoarei Gloria Bordea Mihalache. 

Marina Scupra a murit la 30 iulie 2017.

A debutat în anul 1973, în emisiunea „Prietenii lui Aşchiuţă”. 

A colaborat cu Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti în revista „Constelaţia Boema”, precum şi la spectacolele artistice ale U.T.C. 

În anul 1993, s-a angajat la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, iar anul următor a jucat în comedia „Concurs de seducţie”, alături de Horia Brenciu şi Tino Furtună, de la trupa Holograf.  

În anul 2001, a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”. Apoi a lucrat ca profesoară de canto-muzică ușoară la  Şcoala Populară de Artă din Constanţa. 

Printre melodiile celebre din repertoriul solistei se numără: „Drumul meu“, „Oameni de zăpadă“, „Tinereţea mea“, „Ce dor mă cheamă“, „Iubirea mea este un adevăr“ și „Ce ai făcut cu viaţa mea“. 

A murit la 30 iulie 2017. 

1987: Racordarea Gării de Nord la reţeaua metroului 

La 24 decembrie 1987 s-a realizat racordarea Gării de Nord la rețeaua metroului, prin intrarea în exploatare a traseului Crângaşi-Gara de Nord pe magistrala I.  

Realizarea metroului a început în anul 1975, datorită necesităților urbanistice, dar și a dorinței lui Nicolae Ceaușescu de a transforma capitala. 

1997: A murit Toshiro Mifune 

Actorul s-a născut pe 1 aprilie 1920 în orașul Tsingtao (Provincia Shantung, China), ulterior a crescut în Dalian (Provincia Liaoning, China). A absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale din Dalian. La vârsta de 20 de ani a fost înrolat în armată, servind în Forţele Aeriene pe toată perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Regizorul Senkichi Taniguchi l-a distribuit în primului său rol în filmul „Dincolo de culmile înzăpezite” (1947). 

A fost remarcat de regizorul Akira Kurosawa, alături de care a alcătuit cel mai proeminent cuplu actor-regizor din toată istoria cinematografică japoneză. Începând cu „Îngerul beat” (1948), Mifune a jucat în 16 din filmele lui Kurosawa, devenind astfel cel mai cunoscut actor japonez din întreaga lume. 

Mifune a decedat la 24 decembrie 1997. 

2022: Ziua naţională a Libiei. Aniversarea proclamării independenţei (1951) 

La 24 decembrie 1951, Libia și-a proclamat independenţa sub denumirea de Regatul Unit al Libiei. Conducătorul regatului fiind Idris I.  

La 1 septembrie 1969 a luat sfârșit monarhia, când un grup de ofițeri militari au organizat o lovitură de stat împotriva regelui Idris. 

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!