VIDEO La moartea cântăreţei Marina Scupra: „Era modestă şi distinsă. Drum lin printre îngeri, Marina!“
0Artiştii din Constanţa au transmis un ultim omagiu cântăreţei Marina Scupra, care a murit la doar 49 ani în urma unui cancer galopant la sân.
Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada“ din Constanţa a transmis un ultim omagiu cântăreţei Marina Scupra, care s-a numărat cu ani în urmă printre profesorii instituţei:
„Am primit cu adâncă durere vestea trecerii în nefiinţă a dragei noastre colege Marina Scupra.
A fost parte din marea şi frumoasa noastră familie, a Centrului Cultural Judeţean Constanţa <Teodor T. Burada>.
Prin dăruirea ei pentru cursanţi, prin respectul pe care îl impunea faţă de artă, prin spiritul hotărât şi pururi tânăr şi încrezător, Marina a adus în familia noastră bucurie, succes, emoţii.
Astăzi vorbim despre Marina Scupra la trecut şi nu mai putem decât să-i mulţumim în gând, cu inima împietrită de durere şi cu ochii înlăcrimaţi, pentru tot ce a făcut pentru muzica uşoară românească şi în calitate de profesor, pentru tinerii pe care de-a lungul anilor i-a pregătit.
Modestă şi distinsă, astfel ne-o vom aminti pururi, aşteptând s-o mai auzim din când în când fredonând melodiile care au făcut-o celebră.
Drum lin printre îngeri, Marina! Dumnezeu să te aibă în pază şi să-ţi aşeze sufletul drept în liniştea cerurilor! Condoleanţe familiei!“
Născută la 24 decembrie 1967 în Bucureşti, Marina Scupra a fost căsătorită cu compozitorul Dan Dimitriu, cu care are 2 copii, Antonia şi Dragoş. Ea s-a recăsătorit cu voleibalistul Claudiu Piţigoi, în braţele căruia a murit la 30 iulie.
Pe aceeaşi temă: