Sfaturi pentru tinerii care vor să-şi cumpere o locuinţă. Ce spun analiştii economici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Prima Casa

Economistul Adrian Câciu recomandă programele Prima Casă şi Noua Casă tinerilor care doresc să îşi cumpere o locuinţă, sfătuindu-i pe aceştia să încerce să aibă un venit din ce în ce mai mare şi să caute să se califice înainte de a face un credit ipotecar.

"Sfatul meu pentru tinerii care doresc să îşi cumpere o locuinţă este să caute să aibă un venit din ce în ce mai mare, să caute să se califice. Eu nu recomand nimănui creditele imobiliare, dar dacă neapărat doreşte, eu zic să încerce pe Prima Casă/Noua Casă. Dar încă trebuie să ştie toată lumea că dobânzile vor fi din ce în ce mai mari şi atunci să te angrenezi la 30 de ani de credite nu e o decizie uşor de luat.”, transmite economistul, conform DC News.

Potrivit acestuia, tinerii trebuie să ştie că o casă cumpărată printr-un credit imobiliar înseamnă că vor plăti de trei ori preţul acesteia, pe 30 de ani. 

”Atunci întreb: nu e mai bine să te califici, să cauţi să fii cât mai performant, să ştii cât mai multe şi să cauţi să ai un venit cât mai mare? Să nu rămâi într-o zonă cu salariu mic şi să te duci într-o zonă cu câştiguri mai bune şi, încet, încet, să începi să-ţi construieşti propria ta casă cu veniturile pe care le ai?", a spus Adrian Câciu.

Conform economistului, atât timp cât băncile vor acorda uşor credite, piaţa imobiliară se va menţine sus, însă oamenii trebuie să fie mai prudenţi în perioda pe care ţara noastră o traversează în prezent.

”Există un ”parteneria” la care asistăm în continuare, cum era în 2008, când dacă băncile dădeau credite imobiliare, şi piaţa imobiliară era foarte sus, iar valoarea reală a imobilelor şi a terenurilor era mult mai scăzută. Exact la asta asistăm şi acum. Atât timp cât băncile vor da uşor credite imobiliare, piaţa se va menţine sus.

Lumea trebuie să ştie: avem un fond construit destul de învechit, vorbim de apartamentele vechi. Iar pe de altă parte cererea de case şi apartamente noi şi dotate modern este mare. Nu avem o criză imobiliară în acest moment. Trendul se va menţine cel puţin cinci ani de aici încolo şi eu de asta aş încuraja la prudenţă, nu m-aş arunca la un credit în perioada asta”, a explicat analistul.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”