Scumpirile s-au temperat în martie, dar cartoful rămâne campion. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5,25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scumpirile s-au temperat uşor în luna martie, preţurile crescând cu doar 0,04% faţă de luna februarie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 5,25% la finele primului trimestru, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele mai însemnate scumpiri s-au înregistrat în primele trei luni din 2013 la cartofi şi alte legume, la fructe proaspete, ţăgări şi energie electrică.

 în martie preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au scăzut faţă de luna anterioară cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%.

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit ouăle, cu aproape 10%, iar în ceea ce priveşte serviciile evoluţia tarifelor a fost influenţată de o scădere de 4% înregistrată la transportul feroviar.

"Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2012 - martie 2013) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2011 - martie 2012), determinată pe baza IPC este 4,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,9%", arată INS, într-un comunicat.

În februarie preţurile de consum îşi temperaseră ritmul de creştere la 0,34%, faţă de un avans de 1,34% în primă lună a anului. Rata anuală coborâse atunci de la 5,97%, maximul ultimului an şi jumătate, la 5,65%.

Proiecţia Băncii Naţionale a României (BNR) privind rata inflaţiei în acest an este de 3,5%, cu o ţintă de 2,5%, plus/minus un punct procentual.

Banca centrală estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului şi va scădea ulterior, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cele din agricultură.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model