Scandalul Volkswagen ajunge şi la Mercedes-Benz. Honda, Mazda şi Mitsubishi prinse şi ele că poluează mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismele diesel produse de constructorul german Mercedes-Benz ar polua mai mult decât prevede legislaţia

Mai multe modele comercializate de către producătorii Mercedes-Benz, Honda, Mazda şi Mitsubishi emit în condiţii normale de trafic cantităţi de noxe mult mai mari faţă de testele de laborator, potrivit datelor obţinute de către „The Guardian“.

În condiţii mult mai realiste de testare, o serie de autoturisme de oraş au emis de 6 ori mai mulţi oxizi de azot decât limita legală, în vreme ce o serie de modele 4x4 au ajuns chiar la emisii de noxe de 20 de ori mai mari. 

„Problema este sistemică“ la nivelul întregii industrii, a afirmat Nick Molden, a cărui companie, Emission Analytics, a testat maşinile în cauză.

Toate modele în cauză au trecut de testele de laborator specificate de legislaţia Uniunii Europene, dar nu au redus poluarea aşa cum intenţionau guvernele statelor deoarece constructorii auto au proiectat maşini care să performeze mai bine la teste decât pe stradă. Totuşi, nu s-a evidenţiat folosirea aşa-numitelor „dispozitive de înfrângere“ aşa cum este cazul la autoturismele din grupul Volkswagen

Testele efectuate de către Emissions Analytics simulează mult mai bine regimul normal de trafic, model pe care, de altfel, şi Comisia Europeană doreşte să îl introducă. Compania a testat atât modelele Euro 6, cele mai noi şi mai stricte în privinţa poluării, cât şi modelele Euro 5.

Maşinile diesel realizate de către Mercedes-Benz, parte a grupului german Daimler, produc în medie 0,406g/km de oxizi de azot (NOx) pe drum, de cel puţin 2,2 ori mai mult decât standardele Euro 5 şi de 5 ori peste nivelul Euro 6. Un purtător al Mercedes a spus: „Din moment ce condiţiile reale de trafic nu le reflectă pe cele din laborator, cifrele privind consumul diferă faţă de cifrele standard“.

Grupurile japoneze, prinse cu ocaua mică

În cazul Honda, maşinile diesel au emis 0,484g/km de noxe în medie, adică între 2,6 şi 6 ori peste nivelurile oficiale. Un purtăror de cuvânt al Honda a afirmat că „Honda testează vehiculele în concordanţă cu legislaţia europeană“.

Un alt constructor nipon, Mazda, stă ceva mai bine: autorismele sale pe motorină au emisiile de noxe în medie de 0,293g/km în condiţii reale de trafic, dar acest lucru tot înseamnă între 1,6 şi 3,6 ori mai mult decât testele de laborator. Un model de Mazda 6, cu motor de 2,2 litri a produs de trei ori mai multe emisii de oxizi de azot. „Respectând legea, Mazda lucrează din greu pentru a se asigura că fiecare motor pe benzină sau motorină pe care îl face se subordonează din plin prevederilor legale şi reglementărilor“, a spus un reprezentant al constructorului japonez.

În fine, maşinile pe motorină Mitsubishi au produs în medie 0,274g/km de noxe, ceea ce înseamnă între 1,5 şi 3,4 ori mai mult decât în laborator. „Testele NEDC (ale Uniunii Europene – n.r.) nu au intenţionat niciodată să reflecte şofatul în condiţii reale“, precizat un purtător de cuvând al Mitsubishi.

Doar 5 modele din 200 respectă limitele de emisii pe şosea

Testele realizate de către Emissions Analytics arată că şi maşinile Citroen, Volkswagen şi Audi au emisii de noxe mai mari pe drumuri decât în laborator.

Nick Molden, proprietarul companiei de consultanţă, a afirmat că firma a analizat 50 de modele diesel Euro 6 şi 150 de modele Euro 5, iar dintre toate acestea doar 5 respectă standardele de noxe în lumea reală. Teste realizate de Emissions Analytics arată că modele 4x4 sunt cele mai poluante, unele maşini eliminând în atmosferă de 15 ori mai mult decât precizează testele de laborator, iar altele de 20 de ori.

Dintre grupurile menţionate, Mercedes şi Honda au anunţat că sprijină iniţiativa de a schimba testele de laborator astfel încât să reflecte mai mult condiţiile reale de trafic.

Şeful Renault face lobby la Bruxelles pentru producătorii auto

Totuşi, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) face lobby la Bruxelles ca noile standarde să nu fie aplicate decât din 2019 într-o scrisoare către Comisia Europeană, datată 1 octombrie. Şeful Renault, Carlos Ghosn, care este şi preşedintele ACEA, le-a spus oficialilor europeni că o ţintă „realistă“ ar trebui să fie cu 70% mai mare în privinţa noxelor.

„Aceste noi teste (realizate de către Emissions Analytics - n.r.) demonstrează că scandalul Volkswagen este doar vârful icebergului. Ceea ce vedem este un Dieselgate care cuprinde multe branduri şi multe modele diferite de maşini“, spune Greg Archer, expert în cadrul organizaţiei non-guvernamentale Transport & Environment. „Singura soluţia este un test nou strict, care are loc pe şosea şi care să fie verificat de o autoritate care nu este plătită de către industria auto“, mai arată el.

Anterior, Automobil Clubul German (ADAC) a arătat că mai multe modele de la Renault, Nissan, Hyundai, Citroen, Volvo, Fiat şi Chrysler pompează în atmosferă cantităţi mai mari de exizi de azot în condiţii reale de trafic.

De asemenea, presa germană a scris că şi constructorul BMW ar avea acelaşi gen de probleme cu modelul X3

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi