Robor la 3 luni a depăşit pragul psihologic de 5%. Cu cât au crescut ratele bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,01% pe an, de la 4,95% cât a fost vineri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele ROBOR 3M a atins valoarea de 5.01%, ceea ce înseamnă că românii care au credite cu dobândă variabilă dependente de ROBOR, vor plăti mai mult. De exemplu, pentru un credit de 250.000 lei pe 30 de ani, cu dobândă variabilă = ROBOR 3M + 3.5% marja băncii, în condiţiile în care indicele ROBOR 3M are valoarea de 5.01%, atunci rata ajunge la 1925 lei (faţă de 1356 lei, cât era acum un an).

FinZoom.ro arată cum au variat indicii bancari in ultimii 10 ani

Pentru creditele dependente de ROBOR:

- faţă de acum un an rata a crescut cu aproximativ 42% (568 lei).

- dacă ROBOR 3M ajunge la 6% (ca în 2012), rata mai creşte cu 178 lei faţă de acum (încă 9%).

În cazul în care ai un credit dependent de IRCC, creşterea nu este la fel de mare:

- faţă de acum un an rata a crescut cu aproximativ 2% (30 lei).

- de la 1 iulie 2022 timp de 3 luni, IRCC va deveni 2.65% (creştere cu 125 lei la rată, de 9% faţă de acum).

- dacă IRCC ajunge 3.5%, rata creşte cu încă 265 lei faţă de acum (când IRCC este 1.86%).

Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 3 aprilie 2013, când acesta s-a situat la 5,03% pe an.

La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la pragul de 5,13% pe an, de la 5,04% vineri, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 5,19% pe an, de la 5,11% pe an anterior.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât recent majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,5% pe an şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO