Video Relansarea Termocentralei Mintia. Când va fi gata conducta de gaze care o conectează la rețeaua națională

0
Publicat:

Retehnologizarea Termocentralei Mintia se apropie de final, însă noul complex energetic va mai avea de așteptat până la intrarea în producție. Lucrările la conducta de gaze care o va conecta la rețeaua de gaze a României vor continua și în primele luni ale anului 2026.

Termocentrala Mintia, așteptată să funcționeze din 2026. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Termocentrala Mintia a fost alimentată cu cărbune timp de jumătate de secol, de la înființarea sa, la începutul anilor ’70, până în 2021, când și-a oprit activitatea.

Termocentrala Mintia, de trei ani în șantier

În 2022, statul român a vândut-o, prin lichidatorul judiciar, cu peste 91 de milioane de euro, unui investitor privat – Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding. Noii proprietari au demarat retehnologizarea centralei, pentru a o transforma dintr-o unitate pe cărbune într-un complex energetic cu o capacitate de producție de peste 1,7 GW, care va folosi tehnologie Siemens și va funcționa pe gaze naturale.

Investiția în retehnologizarea Termocentralei Mintia a început la scurt timp după achiziție și este estimată la peste 1,4 miliarde de euro. Managerii companiei estimau atunci că lucrările vor fi finalizate în perioada 2025–2026.

„În iulie 2026, aici vom avea toți cei 1.734 MW în producție”, declara, în iunie 2025, Sebastian Burduja, fostul ministru al Energiei, în timpul unei vizite pe șantier.

Potrivit proiectului, noua termocentrală va fi echipată cu două turbine cu gaz (GTG) clasa H, o turbină cu abur și trei generatoare SGen5-3000W de la Siemens. De asemenea, va fi dotată cu echipamente auxiliare pentru generatoare și instalații de producție – pompe, conducte, cabluri, supape, echipamente de admisie a apei etc. Totodată, componentele centralei vor fi pregătite pentru tranziția către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.

Lucrări prelungite la conducta de gaze

Pentru a putea produce energie, noua termocentrală trebuie conectată la rețeaua de gaze naturale a României. În 2024, Transgaz a început lucrările la conducta de gaze naturale care va alimenta noua termocentrală, o investiție estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, din care peste 10 la sută este acoperită din fonduri nerambursabile europene, prin Fondul pentru Modernizare.

Conducta este construită pe traseul Sântămăria-Orlea – Mintia, are o lungime de 57 de kilometri și va lega Termocentrala Mintia de magistrala de gaze naturale BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria).

„Conducta propusă urmează traseul Hațeg – Băcia – Mintia, iar amplasamentul conductei de transport gaze naturale se află pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara, pe raza următoarelor unități administrativ-teritoriale: orașele Deva, Călan și Hunedoara, precum și comunele Sântămăria-Orlea, Bretea Română, Băcia, Cârjiți și Vețel”, se arată în proiect.

Pe tronsonul Băcia - Mintia, de aproximativ 26,5 de kilometri, montarea conductei a fost realizată, în schimb lucrările au întârziat pe traseul de pe Valea Streiului, de la Băcia la Sântamaria Orlea, locul unde va fi conectată cu gazoductul BRUA.

Astfel, termenul de finalizare a lucrărilor, estimat inițial la sfârșitul anului 2025, a fost prelungit de la 12 la 17 luni, până la data de 28 februarie 2026, potrivit informărilor transmise de Transgaz, autorităților locale din comunele traversate.

Lucrările prevăd construirea unei conducte principale de gaze naturale de 56,5 km, de mare capacitate, destinată alimentării Centralei Mintia și conectării acesteia la rețeaua națională de transport, inclusiv la conducta BRUA, realizarea racordurilor și a stațiilor tehnice din zona Mintia și a Nodului Tehnologic Băcia, montarea echipamentelor de măsurare, siguranță, protecție anticorozivă și control digital (SCADA, fibră optică), execuția propriu-zisă a lucrărilor – de la săpături, sudură și montaj până la testarea la presiune, refacerea terenului și măsurile de protecție a mediului – urmate de recepția finală și punerea în funcțiune a conductei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online