Prosumatori: România este „repetentă" la capitolul stocare a energiei

0
Publicat:

Stocarea este soluţia imediată şi corectă la problema energetică a României, însă România este repetentă la acest capitol, transmit reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE).

Prosumatorii spun că stocarea este soluţia imediată şi corectă la problema energetică a României

România este repetentă la capitolul stocare a energiei. Din nefericire, decidenţii din România nu au fost oameni cu viziune în dezvoltarea acestui sector (...) România are în acest moment doar 24 MWh (6MWx4h). Adică nimic. (...) stocarea este soluţia imediată şi corectă la problema energetică a României", susţin reprezentanţii APCE.

Aceştia semnalează că, recent, România a trecut printr-o criză energetică fără precedent din cauza valului de căldură care a generat un consum energetic mare cu funcţionarea aerului condiţionat şi a ventilaţiei, iar Sistemul Energetic Naţional a traversat, "cu măsuri pompieristice", criza de producţie de energie.

Faptul că ne lipsesc capacităţi de stocare şi din toate datele statistice disponibile, arată că România a fost dependentă de importuri mari de energie şi enorm de scumpe. În scenariul în care 150.000 de prosumatori nu ar fi existat, aceştia ar fi consumat şi ei tot din reţea şi nu ar fi injectat surplusul lor în reţelele locale de joasă tensiune, iar România ar fi fost în colaps energetic", subliniază sursa citată.

Reprezentanţii APCE spun că România poate copia ţările dezvoltate din vestul Europei, precum Germania, Marea Britanie şi Italia, care sunt lideri în instalaţii. În 2023, Germania a adăugat aproximativ 6,1 GWh de capacitate nouă de stocare a energiei, ceea ce o face cea mai mare piaţă de stocare a energiei din Europa. Marea Britanie şi Italia au înregistrat, de asemenea, o creştere semnificativă, adăugând aproximativ 4,0 GWh şi, respectiv, 3,9 GWh (IEA) (EnergyTrend). În 2024, se estimează că Germania, Marea Britanie şi Italia vor mai adăuga aproximativ 7,1 GWh, 7,7 GWh şi, respectiv, 6,2 GWh, arătând creşteri substanţiale ale capacităţii de stocare (EnergyTrend).

„Şi alte ţări europene fac paşi în stocarea energiei. De exemplu, Spania şi Franţa investesc masiv în soluţii de stocare a energiei. Eforturile colective din Europa fac parte dintr-o strategie mai amplă de a spori securitatea energetică şi de a integra mai multe surse de energie regenerabilă în reţea (IEA) (EnergyTrend). Aceste evoluţii sunt cruciale pentru tranziţia energetică a continentului, ajutând la echilibrarea cererii şi ofertei şi asigurând stabilitatea în faţa creşterii producţiei de energie regenerabilă.

Investiţia într-un sistem de stocare prin care toată România să funcţioneze timp de patru ore pe acumulatori ar fi costat aproximativ 4 miliarde de euro, exact acei bani daţi de către statul român furnizorilor pentru compensarea unei energii scumpe", se menţionează în comunicat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!