Producția de ulei de măsline, afectată de fenomenele meteo extreme: „Unul dintre cele mai dificile momente din istoria sectorului"

0
Publicat:

Compania spaniolă Deoleo, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, consideră că este necesară o „transformare profundă" a industriei, în condițiile în care aceasta traversează unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa, relatează CNBC.

Recoltele de măsline au fost afectate. Foto: Arhivă

Schimbările climatice, scumpirile, ratele ridicate ale dobânzilor și inflația au afectat lanțul valoric al uleiului de măsline de-a lungul ultimelor luni. 

Ca urmare a celor doi ani consecutivi de caniculă în Spania, recoltele de măsline au fost afectate, iar rezultatul a fost o creștere fără precedent a prețurilor, care i-a șocat în egală măsură pe consumatori și pe veteranii din industrie. 

Spania este responsabilă pentru mai bine de 40% din producția mondială de ulei de măsline. 

Ne confruntăm cu unul dintre cele mai dificile momente din istoria sectorului", a spus Miguel Angel Guzman, director de vânzări la Deoleo, pentru sursa citată. 

Inflația ridicată, împreună cu ratele mari ale dobânzilor și previziunile nefavorabile privind recolta de ulei de măsline (din punct de vedere cantitativ și calitativ, din cauza secetei) au determinat o creștere considerabilă a prețurilor", a precizat Guzman. 

În regiunea spaniolă Andaluzia, prețul uleiului de măsline extravirgin a ajuns în ianuarie la 9,2 euro. Ulterior, prețurile au scăzut, în parte ca urmare a estimărilor privind creșterea producției și a ploilor prielnice din martie și aprilie. 

Producătorul spaniol a precizat că este sigur că actuala situație este una ciclică și estimează o revenire la o „situație mai rezonabilă a prețurilor" în momentul în care viitoarele recolte vor reveni la normal. 

Deși ploile din Spania au venit ca o „mană cerească”, compania s-a arătat precaută în privința evoluției prețurilor la uleiul de măsline. 

Mai avem încă câteva luni în față până când vom cunoaște posibilele cantități ale recoltei din 2024/2025 și până atunci aceste mișcări vor fi punctuale, iar prețurile vor continua să fie schimbătoare", a declarat Guzman. 

 „O transformare profundă”

Între timp, sectorul are nevoie de o transformare profundă. Schimbări pe care, începând cu Deoleo, le-am abordat cu un angajament ferm față de cele mai bune practici în ceea ce privește durabilitatea, inovația și calitatea, cu accent pe consumator.

Majoritatea producției mondiale de ulei de măsline provine din zona mediteraneană, iar țările din sudul Europei, precum Spania, Italia și Grecia, figurează în topul mondial al producătorilor acestui produs prețios. 

Analiștii în domeniul oleaginoaselor au atras atenția că măslinii sunt „extrem de" vulnerabili la criza climatică. Cu toate că, de regulă, aceștia pot rezista la temperaturi ridicate și la secetă, fenomenele recente au fost mult prea severe. 

Fiind întrebat ce măsuri pot fi luate pentru a proteja măslinii de fenomenele meteo extreme cauzate de schimbările climatice, Guzman de la Deoleo a spus: „Sectorul trebuie să preia frâiele și toți actorii care fac parte din el trebuie să facă schimbări dacă vrem să reducem volatilitatea prețurilor și să creștem predictibilitatea acestora." 

Acest lucru va fi esențial pentru a preveni ca factorii externi, cu un impact mai mare sau mai mic asupra cererii și ofertei, să aibă un impact atât de decisiv asupra prețului produsului și, în consecință, asupra acțiunilor pe care companiile sunt obligate să le întreprindă, precum și asupra viitorului categoriei”, a mai adăugat el. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar