Procesul de fuziune ale companiilor Elcen și Termoenergetica se poate finaliza până la finele anului

0
Publicat:

Fuziunea companiilor Elcen şi Termoenergetica reprezintă singura soluţie pentru rezolvarea problemei termoficării în Bucureşti, proces care se poate încheia până la finalul acestui an, a afirmat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Procesul de fuziune ale companiilor Elcen și Termoenergetica se poate finaliza până la finele anului

Executivul a adoptat, miercuri, un memorandum menit să realizeze serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pentru municipiul Bucureşti, un proiect gestionat de Ministerul Dezvoltării şi cel al Energiei.

„La nivel de cadru legislativ, urmează o analiză de către Ministerul Dezvoltării, în 30 de zile, eventuale modificări peste încă 60 de zile. Noi avem 15 zile de astăzi să notificăm Primăria Generală a Municipiului Bucureşti cu privire la această intenţie de fuziune, după care se convoacă Adunările Generale ale Acţionarilor celor două companii. Sigur, trebuie să vrea şi Nicuşor Dan, o să vedem. Eu i-am trimis o scrisoare acum vreo opt luni. Nu mi-a răspuns nici până în ziua de astăzi. Sper că la asta o să-mi răspundă, pentru că e totuşi important. Dacă îmi răspunde şi doreşte, atunci se pot face Adunările Generale. Un proces de fuziune este fezabil până la finalul acestui an, 2024”, a spus Burduja.

Potrivit acestuia, Elcen este o companie mult mai valoroasă decât Termoenergetica, are active mult mai mari, terenuri, centrale de producţie a agentului termic.

Nu se compară cu Termoenergetica, o companie care practic doar facturează. În principal are nişte sisteme, nişte resurse umane, dar cam atât. Mă aştept ca în compania rezultată Ministerul Energiei să aibă ponderea cea mai mare, dacă nu cumva Municipiul Bucureşti va decide să vină cu un aport de capital”, a susţinut ministrul.

El a subliniat că a dorit să pună pe agenda publică subiectul termoficării din Bucureşti, care are o singură soluţie: fuziunea celor două companii, aşa cum s-a întâmplat şi la Oradea, dar şi în alte localităţi, care au reuşit să rezolve problema termoficării. 

Astăzi am făcut un pas important pentru modernizarea sistemului de încălzire centralizată din București. Prin soluția prevăzută de Memorandumul aprobat de Guvernul României, Ministerul Energiei își menține angajamentul de a asigura condiții de locuit decente în casele oamenilor, prin rezolvarea problemelor legate de lipsa apei calde și căldurii, și de a realiza investițiile într-un sistem integrat de termoficare pentru bucureșteni, cu scopul creșterii calității serviciului public, la un tarif corect pentru populație și companii. Astăzi dacă cineva reclamă că nu are căldură și apă caldă este trimis de la Termoenergetica la ELCEN și de la Primăria Generală la Ministerul Energiei. Avem în România modelul de succes Oradea unde sistemul este integrat, modernizat și funcționează fără probleme. Prețul Gcal în Oradea este în jur de 400 de lei, cu o subvenție de doar 15%, la București prețul total este în jur de 1000 de lei, cu o subvenție de peste 65%. Vă dați seama ce ar putea face Primăria Generală cu banii care se duc pe subvenție la o Gcal scumpă? Sistemul integrat este singura soluție pentru a asigura bucureștenilor căldură și apă caldă în casele lor, dar este și o soluție pentru a permite Primăriei Generale să își crească bugetul de investiții pe termen mediu și lung, să nu mai cârpească, să gândească și să acționeze strategic. Mulțumesc pentru efort, perseverență și profesionalism directorului general ELCEN, Claudiu Crețu, care va continua acest demers vital pentru București”, mai susține ministrul Energiei, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri.

Memorandumul prevede că fuziunea dintre Societatea Electrocentrale Bucureşti SA (Elcen) şi Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) se va realiza cu condiţia ca, la data fuziunii, toate creanţele ELCEN deţinute împotriva CMTEB, înregistrate în contabilitatea acestora, să fie plătite.

După finalizarea procedurii de fuziune, Municipiul Bucureşti are posibilitatea realizării unui aport de capital la societatea absorbantă sau, după caz, la noua societate rezultată din procedura de fuziune, prin majorarea capitalului acesteia, în funcţie de disponibilităţile financiare pe care le are la dispoziţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor